x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Presedintele ceh vrea sa mute ambasada tarii sale la Ierusalim

Presedintele ceh vrea sa mute ambasada tarii sale la Ierusalim

26 Apr 2018   •   07:04
Presedintele ceh vrea sa mute ambasada tarii sale la Ierusalim

Ministerul ceh al Afacerilor Externe a anunţat redeschiderea consulatului onorific de la Ierusalim, în timp ce preşedintele Milos Zeman a reiterat cu această ocazie dorinţa sa ca Praga să-şi mute în acest oraş ambasada, aflată în prezent la Tel Aviv. In acest caz, este nevoie de un acord al guvernului ceh.

 

"Republica Cehă a decis să deschidă în luna mai un consulat onorific în Ierusalimul de Vest şi, înainte de finalul anului, un Centru Ceh, de asemenea în Ierusalimul de Vest", a precizat ministerul, subliniind ca decizia "nu are nicio influenţă asupra acordului final asupra Ierusalimului".

"Republica Cehă respectă pe deplin poziţia comună a Uniunii Europene care consideră Ierusalimul drept viitoare capitală a două state, adică statul Israel şi viitorul stat Palestina", a mentionat textul. Deschis la începutul anilor 1990, consulatul onorific ceh la Ierusalim a fost închis în 2016, dupa decesul consulului onorific.

Preşedintele Zeman, cunoscut pentru poziţiile sale pro-israeliene, in acest context, că ar vrea să vadă ambasada ţării sale transferată la Ierusalim. "Îmi amintesc de o întâlnire cu Benjamin Netanyahu. Mi-a spus: dacă faceţi transferul, vă voi da propria casă", a afirmat Zeman.

Vorbind la un eveniment dedicat aniversarii a 70 de ani de la crearea statului evreu, el i-a calificat drept "laşi" pe aceşti "europeni şi nu doar ei" care se opun transferului ambasadelor ţărilor lor la Ierusalim. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cehia ambasada Israel Ierusalim