x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

20 Sep 2019   •   22:10
Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al lagărelor morţii, Marko Feingold, a murit joi la vârsta de 106 ani, a anunţat vineri comunitatea evreiască din Viena (IKG), relatează AFP.

În pofida vârstei sale, el a participat până recent la conferinţe şi lecţii în faţa elevilor. „A trebuit să vorbesc în faţa a o jumătate de milion de persoane în total”, a declarat el pentru AFP în 2018.

Născut pe 28 mai 1913 ca supus austro-ungar, pe teritoriul actualei Slovacii, Marko Feingold a fost arestat la Praga şi deportat la Auschwitz în 1940.

„Mi-au spus că aveam trei luni de trăit. Era adevărat: la finalul a două luni şi jumătate eram pe punctul de a muri de epuizare când, dintr-o întâmplare norocoasă, am putut face parte dintr-un convoi pentru Neuengamme”, un alt lagăr situat în Germania.

Marko Feingold, deţinutul cu numărul 11.996, avea să fie apoi transferat în alte două lagăre, la Dachau şi apoi la Buchenwald, unde îşi salvează viaţa datorită meseriei de zidar.

Singurul supravieţuitor al familiei sale, eliberat de americani, el nu a putut reveni în mai 1945 la Viena aşa cum dorea, tranzitul prin zona de ocupaţie sovietică din Austria fiind interzis grupului de supravieţuitori din care făcea parte.

„Un soldat rus ne-a spus că avea ordin să nu ne lase să trecem: noul cancelar (social-democrat) Karl Renner spusese: «Nu îi vom reprimi pe evrei»”, a povestit el pentru AFP.

Marko Feingold a decis atunci să se stabilească la Salzburg, în zona americană, unde a locuit până la moartea sa şi a prezidat o mică comunitate evreiască din oraş.

După război, până în 1947, el a pus bazele unei filiere care a permis unui număr de „100.000 de evrei să emigreze în Palestina”, prin Italia.

El însuşi a refuzat să părăsească Austria, în pofida dificultăţilor întâlnite la revenirea sa într-o ţară în care antisemitismul era încă foarte prezent.

„Imposibil să găseşti de lucru. Cineva care revenea din lagăre era obligatoriu un infractor. Aşa că a trebuit să-mi întemeiez propria afacere”, a spus Marko Feingold. El a deschis la Salzburg un magazin de haine care a devenit înfloritor.

Austria s-a complăcut multă vreme într-un rol de „victimă” a celui de Al III-lea Reich, refuzând să accepte propriul rol în Shoah, înainte de a începe, la jumătatea anilor '90, o activitate semnificativă de reevaluare a perioadei, notează AFP.

Marko Feingold a fost în ultimii ani acoperit de onoruri oficiale de către ţara sa şi a fost primit în 2018 de cancelarul conservator de atunci, Sebastian Kurz, şi de adjunctul său de extremă dreapta, Heinz-Christian Strache.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: holocaust supravietuitor