x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai înalt hotel din lume, inaugurat în Dubai

Cel mai înalt hotel din lume, inaugurat în Dubai

12 Feb 2018   •   16:21
Cel mai înalt hotel din lume, inaugurat în Dubai

Emiratul Dubai, aflat permanent în căutarea unor noi recorduri, a anunţat duminică inaugurarea celui mai înalt hotel din lume, a cărui înălţime este de 356 de metri, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de biroul de informare al Guvernului local, informează AFP. 

Gevora Hotel, aflat pe bulevardul Sheikh Zayed, a doborât cu un metru precedentul record în domeniu, care aparţinea unui hotel învecinat, a cărui înălţime este de 355 de metri. 

Acea clădire, ce aparţine lanţului hotelier Marriott, doborâse la rândul său recordul stabilit de un alt hotel, Rose Rayhaan (333 de metri) din lanţul Rotana, aflat în acelaşi cartier din Dubai. 

Gevora Hotel este un turn de 75 de etaje, vopsit în auriu. Potrivit cotidianului The National, hotelul dispune de patru restaurante, o piscină, un spa de lux şi o sală de sport. Primii clienţi sunt aşteptaţi să sosească în cursul zilei de luni. 

Dubai se mândreşte cu faptul că deţine deja cea mai înaltă clădire-turn din lume, Burj Khalifa, ce are o înălţime de 828 de metri. Acelaşi emirat a demarat lucrările de construcţie pentru o structură care va fi şi mai înaltă, dar ale cărei dimensiuni sunt însă păstrate în mare secret. 

Acest oraş-stat, una dintre principalele destinaţii turistice din Golful Persic, a primit un număr record de turişti în 2017 - 15,8 milioane de vizitatori, cu 6,2% mai mult faţă de anul 2016. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gevora Hotel dubai