x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai lung blocaj guvernamental din istoria SUA

Cel mai lung blocaj guvernamental din istoria SUA

13 Ian 2019   •   11:05
Cel mai lung blocaj guvernamental din istoria SUA

Blocajul parţial al administraţiei americane, din cauza disputei între Congres şi preşedintele Donald Trump, a intrat sâmbătă în a 22-a zi şi totodată în istorie: este cel mai lung "shutdown" din istoria Statelor Unite, transmite Reuters.
Partidul Democrat, care deţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor (camera inferioară a legislativului SUA) a respins cererea lui Trump de a finanţa cu 5,7 miliarde de dolari construcţia unui zid la frontiera cu Mexicul. La rândul său, liderul de la Casa Albă a respins orice alt compromis care ar fi putut debloca politic adoptarea de către Congres a legilor bugetului, care ar fi permis alocarea de fonduri către autorităţile publice şi implicit încheierea blocajului.
Congresul îşi va relua lucrările luni. Trump, care a promis încă din campania electorală că va construi zidul pentru a opri migraţia din Mexic în SUA, a avertizat că impasul s-ar putea prelungi. "Vom sta multă vreme, dacă democraţii nu se întorc din 'vacanţe' înapoi la lucru", a scris el pe Twitter.
Actualul "shutdown", declanşat pe 22 decembrie, a bătut recordul de 21 de zile înregistrat în 1995-1996, sub preşedinţia lui Bill Clinton.
Vineri a fost prima zi când angajaţii federali nu şi-au încasat plata săptămânală, conform practicii uzuale în Statele Unite. Printre cei 800.000 de funcţionari afectaţi sunt controlorii de trafic aerian şi agenţii de securitate din aeroporturi, care îşi continuă totuşi activitatea. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: blocaj guvernamental SUA