x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața în Turcia după ce un autocar s-a răsturnat

Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața în Turcia după ce un autocar s-a răsturnat

13 Mai 2017   •   15:43
Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața în Turcia după ce un autocar s-a răsturnat
Sursa foto: Global News - Twitter

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în Turcia şi 11 sunt grav rănite după ce un autocar cu turişti locali s-a răsturnat în valea de pe marginea unei şosele din sud-vestul ţării, informează AFP. 

Conform autorităţilor locale, la bordul autocarului se aflau circa 40 de persoane. Accidentul s-a produs în trecătoarea Sakar, într-o zonă muntoasă cu serpentine, aproape de staţiunea Marmaris, în provincia Mugla. 

Autocarul a rupt parapetul şi a căzut în valea de pe marginea şoselei, ajungând în final pe şoseaua situată la un nivel mai jos. 

Potrivit Agerpres, guvernatorul provinciei a precizat că niciun străin nu se numără printre cei ucişi, toate victimele fiind cetăţeni turci. 

Unele media turce afirmă că la bordul autocarului care plecase din oraşul Izmir se aflau numai femei şi copii care participau la o excursie ocazionată de 'sărbătoarea mamelor', o sărbătoare ce va fi marcată duminică în Turcia.

Sursă foto: Global News - Twitter

×
Subiecte în articol: accident turcia