x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 42 de morţi, într-o serie de atentate comise în Irak

Cel puţin 42 de morţi, într-o serie de atentate comise în Irak

de Mediafax    |    13 Iun 2012   •   09:01
Cel puţin 42 de morţi, într-o serie de atentate comise în Irak

Cel putin 42 de persoane au fost ucise si alte cateva zeci ranite, intr-o serie de atentate cu bomba si atacuri armate comise miercuri dimineata la Bagdad si in alte sase orase din Irak, au anuntat surse medicale si de securitate, citate de AFP.

Un bilant precedent mentiona moartea a 25 de persoane.

In total, au fost comise 26 de atentate cu bomba (dintre care 12 cu masina-capcana) la Bagdad, Hilla, Kerbala, Azizia, Balad, Baaquba (in centrul Irakului) si la Mosul (nord). Alte trei atacuri armate au fost comise la Bagdad si Baaquba.

Atacul cel mai violent a avut loc la Hilla (la 95 de kilometri sud de Bagdad), unde doua masini-capcana au provocat moartea a 19 persoane si ranirea altor 38.

La Bagdad si in imprejurimi au explodat aproape zece bombe, dintre care mai multe vehicule-capcana, iar alte doua atacuri armate au fost semnalate in mai multe cartiere ale capitalei irakiene. Bilantul este de cel putin 12 morti si zeci de raniti, potrivit acestor surse.

Printre persoanele ucise figureaza cel putin trei politisti, conform unei surse medicale.

Aceasta noua serie de atentate intervine in timp ce Bagdadul se pregateste pentru o sarbatoare siita in onoarea comemorarii mortii lui Moussa al-Kazem, al saptelea dintre cei 12 imami venerati de siitii duodecimani.

Ultimul atac de amploare din capitala dateaza din 4 iunie, cand un atentat sinucigas cu masina-capcana a distrus sediul unei fundatii religioase siite, provocand moartea a cel putin 25 de persoane. Acesta a fost revendicat de Statul Islamic din Irak, o organizatie afiliata retelei Al-Qaida.

×
Subiecte în articol: irak victime atentat