x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cele mai sângeroase lupte, de la căderea lui Gaddafi, încoace. Oficialii străini se retrag din Libia, în frunte cu ONU

Cele mai sângeroase lupte, de la căderea lui Gaddafi, încoace. Oficialii străini se retrag din Libia, în frunte cu ONU

27 Iul 2014   •   16:36
Cele mai sângeroase lupte, de la căderea lui Gaddafi, încoace. Oficialii străini se retrag din Libia, în frunte cu ONU
Sursa foto: STR/EPA

Militanții islamiști, care în prezent controlează zone mari ale Libiei, sunt responsabili pentru cele mai grave incidente din țară, de la revoltele care l-au răsturnat pe Gaddafi încoace - spun corespondenții de presă de la fața locului.

Cel puțin 36 de oameni au fost uciși, la sfârșitul săptămânii, în timpul atacului milițiilor islamiste asupra trupelor guvernamentale, chiar în centrul orașului Bengazi.

Alte 24 de persoane și-au pierdut viața în timpul luptelor de lângă aeroportul din Tripoli - informează BBC.

La aeroportul din capitala Libiei, milițiile se bat între ele: Libya Revolutionaries Operations Room (LROR) încearcă să ocupe obiectivul controlat de miliția Zintan încă de la căderea lui Gaddafi.

Guvernul libian nu a putut dezarma numeroasele grupări care au luat parte la revoltele anti-Gaddafi în 2011 și care apoi și-au împărțit țara.
Zeci de oficiali guvernamentali și ofițeri superiori au fost țintele unor tentative de asasinat, în ultimii doi ani.

Statele Unite și Marea Britanie și-au sfătuit cetățenii să nu călătorească în Libia. SUA și-au evacuat sâmbătă ambasada de la Tripoli, invocând "riscul real" provocat de lupte. Și ONU a anunțat că își retrage personalul din această țară, iar Turcia și-a rechemat 700 de oficiali.

×
Subiecte în articol: libia