x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cenuşa generată de incendiile din Canada a ajuns deasupra Elveţiei

Cenuşa generată de incendiile din Canada a ajuns deasupra Elveţiei

04 Iun 2016   •   23:10
Cenuşa generată de incendiile din Canada a ajuns deasupra Elveţiei

Cenuşă şi praf generate de incendiile uriaşe de vegetaţie declanşate în vestul Canadei luna trecută au ajuns în Elveţia, potrivit meteorologilor elveţieni.

"Incendiile au injectat o mare cantitate de praf în atmosferă", a cărei prezenţă "este măsurată deasupra Elveţiei", indică MeteoSwiss într-un raport publicat pe site-ul lor şi reluat vineri în presa elveţiană.

Agenţia meteorologică pretinde că a determinat, în special datorită imaginilor din satelit, că particule observate la staţia de măsurare Payerne, la vest de Freiburg, în Elveţia, la 24 şi 25 mai, au fost emise în vestul Canadei la 19 şi 20 mai, relatează Direct Matin.

Concentraţiile măsurate în Elveţia nu prezintă un risc pentru sănătate, subliniază agenţia.

Aproape 100.000 de persoane au fost evacuate de urgenţă din zona Fort McMurray din Canada la începutul lunii mai, din cauza unui incendiu imens pădure. Focul, care s-a deplasat la est de oraş spre zone nepopulate, rămâne necontrolat.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: cenusa canada elvetia