x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cercetaşa care a îmblânzit teroriştii de la Londra: "Sunteţi voi împotriva multor oameni. O să pierdeţi"

Cercetaşa care a îmblânzit teroriştii de la Londra: "Sunteţi voi împotriva multor oameni. O să pierdeţi"

23 Mai 2013   •   16:27
Cercetaşa care a îmblânzit teroriştii de la Londra: "Sunteţi voi împotriva multor oameni. O să pierdeţi"

Cei doi terorişti care au decapitat un soldat britanic în Londra au fost confruntaţi de o femeie de 48 de ani, membră a cercetaşilor, care i-a ţinut de vorbă până la venirea poliţiei şi i-a avertizat că dacă îşi continuă atacurile şi împotriva altor cetăţeni vor pierde, pentru că sunt copleşiţi numeric.

Ingrid Loyau-Kennett, mamă a doi copii, a povestit pentru The Telegraph că a ajuns la faţa locului fără să ştie că soldatul fusese ucis de cei doi terorişti şi a încercat să-i ofere victimei primul ajutor crezând că este vorba de un accident de maşină.

"Fiind membră a cercetaşilor aveam la mine o trusă de prim ajutor aşa că m-am îndreptat spre bărbatul întins pe jos crezând că este vorba de un accident. Am observat că este mort, pentru că nu-i simţeam pulsul. Apoi am văzut un bărbat negru cu un revolver şi un cuţit de bucătărie, de asemenea cu un fel de unealtă de măcelar, ca un topor mic de tăiat oase. Bărbatul mi-a zis să plec de lângă cadavru", a povestit femeia.

Ingrid Loyau-Kennett spune că şi-a dat seama în acel moment că este vorba de un atac de tip terorist, deoarece bărbatul avea mâinile pline de sânge.

"M-am gândit că trebuie să-l ţin de vorbă pentru a nu ataca şi pe altcineva. M-am gândit că genul acesta de oameni au un mesaj de transmis, aşa că l-am întrebat ce doreşte. L-am întrebat dacă el l-a omorât. El a zis că da, iar eu l-am întrebat de ce. El a zis că l-a ucis pentru că era un soldat britanic care omoară musulmani. A zis: L-am omorât pentru că şi el omoară musulmani. M-am săturat de toţi cei care omoară musulmani în Afganistan. N-au ce căuta acolo", a povestit femeia.

Ingrid Loyau-Kennett a adăugat că la acel moment observase deja că atât bărbatul cu care vorbea, cât şi complicele lui, care stătea mai departe, aveau la ei multe arme de foc.

"Deja lumea începuse să se strângă. M-am gândit că trebuie să continui să vorbesc cu el ca să nu observe ce se întâmplă în jur. Nu era drogat, nu era beat, era doar alarmat şi supărat. Părea că-şi dă seama foarte bine de ce face. I-am spus: Acum sunteţi voi împotriva multor oameni. O să pierdeţi, ce vreţi să faceţi? El mi-a zis că vor să rămână acolo şi să se lupte".

În acel moment, bărbatul cu care vorbise Ingrid Loyau-Kennett a plecat mai departe, începând să vorbească cu alţi oameni adunaţi în zonă. Martorii l-au filmat în timp ce acesta spunea că îi pare rău că femeile din jur au fost nevoite să vadă crima, însă femeile musulmane din alte părţi ale lumii văd astfel de fapte zi de zi.

În acel moment, Ingrid Loyau-Kennett s-a apropiat de celălat terorist, şi el înarmat cu cuţite şi arme de foc.

"Celălalt era mult mai timid. M-am dus la el şi l-am întrebat: Nu vrei să-mi dai ce ai în mână? Nu am vrut să rostesc cuvântul armă. M-am gândit că dacă vrea să folosească armele, mai bine ar fi să mă aibă pe mine ca ţintă, pentru că deja erau şi copii în zonă".

Cei doi terorişti au rămas la locul crimei vreme de 20 de minute, până la sosirea poliţiei. Martorii spun că aceştia şi-au exprimat dorinţa de a rămâne şi a se lupta cu poliţiştii, ba chiar de a începe "un război în Londra".

Bărbaţii au fost împuşcaţi de poliţişti, în timpul confruntării, fiind în prezent spitalizaţi sub stare de arest. Unul dintre ei a fost identificat drept Michael Adebolajo, de 28 de ani, un bărbat convertit la islam.

Ingrid Loyau-Kennett a fost felicitată de mai mulţi politicieni britanici pentru curajul de care a dat dovadă. Pe de altă parte, s-a cerut deschiderea unei anchete care să stabilească de ce poliţiştii au ajuns la locul crimei abia după 20 de minute, mai ales că atacul a fost comis în apropierea unei secţii de poliţie care dispune de echipamentul şi armele necesare pentru o intervenţie într-o astfel de situaţie. 

×