x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cetățeanul român decedat în Ungaria a murit după ce polițiștii s-au prăbușit cu genunchii pe burta sa

Cetățeanul român decedat în Ungaria a murit după ce polițiștii s-au prăbușit cu genunchii pe burta sa

02 Mai 2013   •   22:33
Cetățeanul român decedat în Ungaria a murit după ce polițiștii s-au prăbușit cu genunchii pe burta sa

Cetățeanul român stabilit în Ungaria, care a decedat la începutul lunii aprilie,la postul de Poliție din Izsák, după ce a fost bătut de doi polițiști, a murit după ce anchetatorii au căzut cu genunchii pe burta lui în timpul altercaţiei, se specifică într-un raport al medicilor de ambulanţă solicitaţi să intervină pentru a-i acorda primul ajutor.

Un purtător de cuvânt al Procuraturii Ungare, citat de MTI, anunța în data de 11 aprilie a.c., că un bărbat, cetățean român rezident în Ungaria, a murit în urma rănilor primite după ce a fost bătut de doi ofițeri de poliție, la Izsák, în sud-estul Ungariei.

Cotidianul maghiar "Népszabadság" a anunţat, în ediția sa de miercuri, că a intrat în posesia raportului medicilor de pe ambulanţele a căror intervenție fusese solicitată la postul de Poliţie Izsak.

Potrivit raportului, medicii au constatat că victima avea numeroase răni care sângerau, printre care o leziune de circa un centimetru la urechea dreaptă şi alte răni pe burtă şi pe spate. Interogați de medici despre proveniența rănilor, polițiștii au declarat că bărbatul s-a opus reținerii, iar în timpul altercației ce a avut loc pentru imobilizarea sa, a căzut la podea, antrenându-i și pe oponenții săi în cădere, aceștia prăbușindu-se cu genunchii pe burta lui.
În raportul medicilor este menționată și greutatea celor doi polițiști, 100-11o kilograme.

După ce au reușit imobilizarea bărbatului, poliţiştii au menționat că l-au aşezat pe scaun, însă că acesta a căzut şi s-a lovit la cap. După ce au încercat să-l așeze încă de două ori pe scaun, fără succes, poliţiştii au realizat că bărbatului îi este rău şi au încercat să îl resusciteze.
Potrivit sursei citate, , din cauza puternicei hemoragii interne, viaţa bărbatului nu ar fi putut fi salvată nici dacă ar fi fost transportat de urgenţă în spital.

"Népszabadság" menționează că poliţiştii au declarat în faţa instanţei că prin folosirea forței ei nu au încercat decât să înfrângă rezistenţa bărbatului și să facă posibilă imobilizarea sa.
Familia victimei a intentat un proces civil solicitând daune atât angajatorului bărbatului, cât şi Poliţiei.

×