x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cetățean ungar, testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia

Cetățean ungar, testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia

24 Feb 2020   •   20:30
Cetățean ungar, testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia
Sursa foto: antena3

Un cetăţean ungar a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia, au anunţat, astăzi, oficialități guvernamentale de la Budapesta, citate de agenția MTI.

Pacientul ungur este unul dintre membrii de echipaj ai navei de croazieră izolate în largul coastelor nipone din cauza epidemiei cu noul virus, a precizat secretarul de stat ungar pentru Comunicare şi Reprezentare Internaţională, Tamas Menczer, citând autorităţile japoneze.

Nava „Diamond Princess” s-a aflat în carantină între 5 şi 19 februarie, iar din 22 februarie majoritatea pasagerilor aflaţi la bord au părăsit vasul, dar cea mai mare parte a echipajului a rămas pe vapor. Din echipaj fac parte doi muzicieni şi un ospătar unguri, a menţionat Menczer.

Ungurul infectat cu noul virus a fost izolat şi urmează să fie transportat la un spital sau la o facilitate de monitorizare în următoarele 2-3 zile, a precizat oficialul de la Budapesta, adăugând că acesta se simte bine.

×
Subiecte în articol: cetatean ungar