x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CHINA / Atac terorist asupra unei sectii de politie din China, cu patru zile inaintea inceperii J.O.

CHINA / Atac terorist asupra unei sectii de politie din China, cu patru zile inaintea inceperii J.O.

de Veronica Micu    |    04 Aug 2008   •   00:00
CHINA / Atac terorist asupra unei sectii de politie din China, cu patru zile inaintea inceperii J.O.

10:35 • Saisprezece vamesi au fost ucisi in aceasta dimineata intr-un atac cu grenade asupra unui post de frontiera din Xinjiang, regiune musulmana din nord-vestul Chinei, potrivit agentiei China Noua, citata de AFP.

Şaisprezece vameşi au fost ucişi în această dimineaţă într-un atac cu grenade asupra unui post de frontieră din Xinjiang, regiune musulmană din nord-vestul Chinei, potrivit agenţiei China Nouă, citată de AFP.


SECURITATE. Atacatorii, care ulterior au fost arestaţi, au lovit postul de frontieră cu un camion şi au lansat două grenade care au provocat o explozie. Alte 16 persoane au fost rănite în atac. Contactat de AFP, un purtător de cuvînt al poliţiei din Urumqi, capitala acestei regiuni autonome, a afirmat că nu are nicio informaţie referitor la explozie. Regiunea Xinjiang, cu o populaţie de opt milioane de persoane şi majoritar musulmană, fusese nominalizată de autorităţile chineze drept una dintre principalele preocupări în materie de securitate în timpul Jocurilor Olimpice ce se vor deschide în 8 august. Recent, o grupare care militează pentru independenţa regiunii, ameninţase cu atentate în timpul olimpiadei, ameninţări considerate credibile de experţii americani. Într-o declaraţie video postată pe internat cu data de 23 iulie, un lider militar al Partidului Islamic din Turkestan a revendicat mai multe atentate şi a ameninţat cu altele, în timpul evenimentului sportiv de la Beijing.


ATAC TERORIST. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) nu a dorit să comenteze atacul din această dimineaţă, dar şi-a reafirmat încrederea în capacitatea Chinei de a asigura securitatea la Jocurile Olimpice. "Avem încredere în autorităţi pentru a face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a asigura desfăşurarea în siguranţă a evenimentului", a declarat purtătorul de cuvânt al CIO, Giselle Davies. "Este un incident în China, nu trebuie să stabilim automat o legătură oarecare cu Jocurile", a adăugat ea. În ultimele luni, autorităţile chineze au afirmat că se confruntă cu ameninţări teroriste vizînd Jocurile Olimpice de la Beijing, desemnînd regiunea Xinjiang cu o populaţie de opt milioane de locuitori, majoritatea musulmani, drept potenţial focar de activităţi de acest gen. Organizaţiile pentru drepturile omului afirmă însă că Beijingul se foloseşte de terorism pentru a suprima nemulţumirile interne, în special în regiunile Tibet şi Xinjiang. China a instituit deja măsuri de securitate draconice. Pe lîngă forţa antiterorism de peste 100.000 de oameni, au fost desfăşurate rachete sol-aer în zonele în care vor avea loc principalele evenimente sportive şi bagajele pasagerilor de la metrou sunt controlate minuţios. Potrivit experţilor agenţiei private de informaţii Stratfor, Partidul Islamic din Turkestan este o altă denumire folosită pentru Partidul Islamic din Turkestanul de Est (ETIM), grupare separatistă uigură care urmăreşte crearea unui stat independent în regiunea musulmană Xinjiang. Statele Unite, China şi alte ţări au plasat ETIM pe lista organizaţiilor teroriste.

×
Subiecte în articol: externe China