x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China, în fața valului 2 de COVID. Beijingul a fost pus în „stare de război”

China, în fața valului 2 de COVID. Beijingul a fost pus în „stare de război”

de Şerban Mihăilă    |    18 Iun 2020   •   08:00
China, în fața valului 2 de COVID. Beijingul a fost pus în „stare de război”
Sursa foto: Hepta

După ce, în luna martie, Partidul Comunist proclama victoria asupra coronavirusului și relaxa restricțiile impuse în întreaga țară, autoritățile din Beijing plasează acum capitala Chinei în „stare de război”, recurgând la măsuri disperate, în încercarea de a opri răspândirea celei mai grave epidemii de COVID-19 reizbucnite în ultimele 60 de zile. Chinezii se tem că este începutul celui de-al doilea val al virusului care a devastat planeta.

 

La o ședință de urgență prezidată de secretarul de partid Cai Qi, cea mai înaltă oficialitate comunistă din capitală, situația din Beijing a fost descrisă, marți, drept „extrem de gravă”, notează AP.

„Acest lucru ne-a tras un serios semnal de alarmă”, i-a avertizat Cai pe ceilalți responsabili ai orașului. Încă de la începutul săptămânii, autoritățile au plasat capitala în „stare de război”, în încercarea de a stăvili noi focare. Marți seară, locuitorii din Beijing au fost informați oficial că trebuie să evite călătoriile „neesențiale” în afara orașului și oricine va intra sau va ieși din capitală va fi testat pentru COVID-19.

„Toate persoanele care trebuie neapărat să părăsească Beijingul vor fi nevoite să prezinte un certificat care să ateste că un test negativ a fost efectuat în ultimele şapte zile”, a spus, în timpul unei conferinţe de presă, Chen Bei, secretar general adjunct al primăriei capitalei Chinei, citat de AFP. Mai mult, persoanele incluse în așa-numitul „grup de risc ridicat”, între care și cele considerate contacte apropiate ale cazurilor confirmate, nu au voie să părăsească orașul, scrie presa locală, citată de Reuters.

Cele mai multe dintre cursele municipale pe rute aflate în afara orașului au fost suspendate. e asemenea, peste 65% dintre cursele aeriene din și spre Beijing, au fost anulate, ieri dimineață, când nivelul de alertă în orașul de 20 de milioane de locuitori a trecut de la 3, la 2. Concomitent, 27 de cartiere au fost desemnate de „risc mediu”, ceea ce înseamnă că autoritățile au voie să impună restricții și mai dure de deplasare și să ia temperatura locuitorilor din aceste zone. Un alt cartier a fost desemnat de „risc maxim”.

Restricțiile de deplasare au revenit, însă, și în alte complexe rezidențiale, iar autoritățile din domeniul sănătății au izolat total anumite locuințe, unde cei carantinați primesc hrană și medicamente de la oficialități, scrie „The Guardian”. În același timp, școlile și universitățile au fost închise din nou, tot începând de ieri. Autoritățile au cerut reluarea cursurilor online. Companiile au primit ordinul de a încuraja munca de la domiciliu, activitățile sportive și spectacolele de diverstisment din spații închise au fost suspendate, iar bibliotecile, muzeele, galeriile de artă și parcurile nu mai pot găzdui decât un număr limitat de oameni.

 

Nu le vine să creadă!

Noua situație pare extrem de stânjenitoare pentru autoritățile din Beijing, care proclamaseră victoria asupra COVID-19 și le-au ordonat tuturor locuitorilor să se întoarcă la lucru. Acum, oamenii retrăiesc coșmarul ultimelor luni și, temându-se de izbucnirea unui al doilea val, se întreabă: „O luăm de la capăt?” În același timp, autoritățile par să tremure pentru funcțiile lor, întrebându-se cum e posibil ca virusul să revină, în condițiile în care în capitală au fost adoptate măsuri de carantină extrem de severe. De atlfel, lucrurile păreau să se îndrepte spre normalitate în Beijing, până joia trecută, când, după 56 de zile consecutive fără noi cazuri cu transmitere locală, au apărut o serie de infecții.

Până atunci, noile cazuri proveniseră de la chinezi veniți din străinătate. Până marți, într-un interval de cinci zile, au fost descoperite 106 persoane contaminate, după ce noul coronavirus părea eliminat din țară. Comisia Naţională de Sănătate din China a raportat, în prima parte a zilei de marţi, 40 de noi cazuri de COVID-19 detectate luni, opt provenite din exterior şi 32 la nivel local, dintre care 27 înregistrate în capitală, după apariţia unui focar de coronavirus în principala piaţă a capitalei chineze. Deocamdată, pe lângă reluarea restricțiilor anunțate, Beijingul a trecut la testarea în masă a locuitorilor săi.

 

În comunități s-a trecut la măsuri de control, iar trei oficialități răspunzătoare au fost demise”.

Hu Xijin, redactor-șef la „Global Times”

×