x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China interzice importul de porci din Bulgaria

China interzice importul de porci din Bulgaria

08 Oct 2018   •   17:54
China interzice importul de porci din Bulgaria

Administraţia vamală chineză a anunţat luni că a interzis importurile de porci domestici, porci mistreţi şi produse din carne de porc din Bulgaria, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană în această ţară, transmite Reuters. 

De asemenea, China a ordonat returnarea sau distrugerea produsele livrate din Bulgaria, potrivit unui comunicat datat 28 septembrie şi publicat luni pe contul de WeChat al administraţiei vamale chineze. 

În plus, autorităţile chineze au interzis vizitatorilor să introducă în ţară produse din carne de porc domestic sau porc mistreţ din Bulgaria, adăugând că vor sigila la graniţă produsele aflate la bordul vehiculelor de transport care trec prin China. 

Aceste măsuri au fost luate pentru a protejarea sectorului de creştere a animalelor din China şi împiedicarea transmiterii acestei boli din Bulgaria. 

China a interzis transportul porcilor vii şi produse din carne de porc, atât din regiunile unde a fost raportată pesta porcină africană, cât şi din provinciile vecine, după ce mai multe cazuri de pestă porcină au fost raportate în China. 

Pesta porcină, deja prezentă în Africa, Rusia şi în unele ţări din Europa de Est, printre care şi România, este dificil de gestionat, deoarece nu există un vaccin eficient. Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic. 

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: importuri pesta porcina China bulgaria