x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China va lansa prima rachetă dezvoltată de o companie privată

China va lansa prima rachetă dezvoltată de o companie privată

08 Mai 2018   •   15:59
China va lansa prima rachetă dezvoltată de o companie privată

China va lansa în luna mai prima rachetă comercială dezvoltată de o companie privată, informează marţi agenţia Xinhua. 

Shu Chang, directorul executiv al companiei One Space, a declarat că racheta OS-X se află în prezent în zona de testare din nord-vestul Chinei şi este pregătită de prima sa lansare. 

Înfiinţată în august 2015, One Space este prima companie privată din China care deţine o licenţă pentru dezvoltarea de rachete purtătoare. Compania deţine până în prezent două serii de rachete, OS-X şi OS-M.AGERPRES

×
Subiecte în articol: racheta China