x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chinezii vor purtea dinti scosi la imprimantă 3D!

Chinezii vor purtea dinti scosi la imprimantă 3D!

09 Ian 2018   •   18:05
Chinezii vor purtea dinti scosi la imprimantă 3D!

Cercetători chinezi au realizat o imprimantă 3D care produce implanturi dentare, tehnologie care va permite obţinerea mai rapidă de implanturi dentare mai ieftine, conform Xinhua.

 

Este suficient ca medicii stomatologi să scaneze cavitatea bucală şi dinţii pacienţilor, iar imprimanta 3D transformă toate aceste informaţii în modele tridimensionale şi apoi începe să printeze dinţi din pastă ceramică, conform Institutului Kunshan de Cercetări Tehnologice din provincia Jiangsu, în estul Chinei.

De obicei, stomatologii folosesc ceară pentru a lua amprentele dentare ale pacienţilor, iar apoi aceste amprente sunt trimise la un atelier unde sunt produşi dinţii falşi. Întregul proces poate dura mai multe săptămâni, în funcţie de cât de complicată este lucrarea.

Prin comparaţie, imprimarea 3D este mult mai eficientă şi duce la economisirea materialelor. Producerea şi implantarea unui dinte obţinut prin imprimare 3D nu durează mai mult de o săptămână.

Costul unei astfel de imprimante este destul de piperat - în jur de 110.000 de dolari - însă chiar şi aşa reprezintă un sfert din preţul unei imprimante 3D produse în afara Chinei.

Autorităţile de la Beijing susţin dezvoltarea acestui sector tehnologic prin facilităţi fiscale pentru producătorii chinezi. Sistemele de imprimare 3D sunt testate în China pentru foarte multe aplicaţii, de la domeniul construcţiilor la cel alimentar, vestimentar şi în domeniul medical, mai ales în ceea ce priveşte chirurgia. AGERPRES.

×