x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CHIŞINĂU: Comuniştii riscă să fie eliminaţi din cursa electorală

CHIŞINĂU: Comuniştii riscă să fie eliminaţi din cursa electorală

de Vitalie Calugareanu    |    29 Oct 2010   •   00:00

O lună a mai rămas până la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova. O anchetă jurnalistică a scos la iveală finanţatori fictivi ai campaniei electorale a Partidului Comuniştilor. Autorităţile moldovene s-au autosesizat. Momentan verifică informaţia, iar dacă aceasta se va confirma, comuniştii pot fi excluşi din cursa electorală. Supăraţi, activiştii PCRM au ameninţat presa cu judecata şi au spus că jurnaliştii nu aveau dreptul să verifice rapoartele financiare ale partidului.

Rapoartele financiare prezentate de partidele înscrise în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie sunt afişate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Republica Moldova. Jurnaliştii de la Jurnal TV au vrut să verifice cum trăiesc principalii finanţatori ai partidelor şi au dat de surprize. Persoane "care trăiesc de azi pe mâine" figurează ca principali finanţatori ai campaniei electorale a comuniştilor. Potrivit raportului financiar prezentat la CEC de Partidul Comuniştilor, Vitalie Gusev, de 27 de ani, din oraşul Anenii Noi, ar fi donat partidului 250 de mii de lei moldoveneşti, echivalentul a 16 mii de euro. În realitate, tânărul a plecat recent să muncească la Moscova. La plecare a împrumutat bani de la maică-sa, deoarece familia sa trăieşte în sărăcie lucie. "Nu este posibil aşa ceva. Fiul meu nu are de unde avea aşa bani! El nu e acasă. A plecat nu demult la Moscova. Noi trăim de azi pe mâine. El a împrumutat bani de la mine, iar eu am împrumutat de la alţi oameni şi i-am dat de bilet când a plecat", a spus mama lui Vitalie Gusev.

Un alt sponsor oficial al Partidului Comuniştilor este Anton Leviţchi, de 23 de ani, din satul Socoleni, raionul Anenii Noi. Potrivit raportului financiar prezentat la CEC de PCRM, acesta ar fi donat partidului tot 250 de mii de lei moldoveneşti (echivalentul a 16 mii de euro). Tatăl băiatului acuză comuniştii că ar fi utilizat fraudulos o copie a buletinului de identitate a fiului său: "Nu-i adevărat! Cred că cineva s-a folosit de vreo copie a paşaportului său şi acum îşi face de cap!".

Alt finanţator al comuniştilor este Vitalie Ciobanu, din satul Floreni, de asemenea raionul Anenii-Noi. Din raportul financiar al comuniştilor reiese că acesta ar fi donat partidului 180 de mii de lei moldoveneşti (echivalentul a 11.500 de euro). Nici pe el jurnaliştii nu l-au găsit acasă. Surprinsă, mama acestuia a spus că fiul său nu are aşa bani: "De unde să aibă el banii aceştia? Doamne fereşte! De unde să aibă? Nu vedeţi în ce sărăcie trăim?".

Ca să distragă atenţia publicului de la acest scandal izbucnit pe ultima sută de metri de campanie electorală, fruntaşii comunişti au pus în circulaţie o bârfă potrivit căreia, în timpul inundaţiilor din anul curent, Guvernul de la Chişinău ar fi acceptat să inunde mai multe sate basarabene de la graniţa cu România, pentru a salva oraşul Galaţi. Deoarece bârfa nu a avut priză la public, comuniştii au început să se apere ameninţându-i cu judecata pe jurnaliştii care i-au descoperit pe sponsorii virtuali ai PCRM. "Îmi pare rău că dumneavoastră faceţi astfel de presiuni asupra acestor persoane, deoarece încălcaţi cel puţin trei articole din Constituţia Republicii Moldova. Faptul donaţiei este perfect legal. Avem toate borderourile! Spuneţi-mi, vă rog, dumneavoastră sunteţi organ fiscal care verifică sau sunteţi procuror? Eu nu mă voi mira dacă vă veţi trezi cu procese de judecată pe acest caz", s-a indignat juristul Partidului Comuniştilor, Sergiu Sârbu.

După dezvăluirile apărute în presă, CEC a cerut Centrului anticorupţie şi Inspectoratului Fiscal din Republica Moldova să verifice informaţiile prezentate în rapoartele financiare de către concurenţii electorali. În legătură cu aceasta, directorul adjunct al Centrului anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, a concluzionat că "examinând informaţia apărută în presă, am stabilit că, posibil, poate fi vorba despre două componenţe de infracţiune. Dacă este vorba despre fals în acte publice - competenţa de a cerceta aceste cazuri aparţine MAI, iar dacă este vorba despre un abuz comis de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială - este competenţa Centrului anticorupţie".

Secretarul CEC, Iurie Cecan, a menţionat că în cazul în care se va dovedi că PCRM a prezentat date false în rapoartele financiare, acest concurent poate fi exclus din cursa electorală: "Dacă partidul utilizează, în cunoştinţă de cauză, în campania electorală,în fondul său electoral ori în afara fondului electoral surse financiare nedeclarate, fără o provenienţă clară - Codul electoral oferă dreptul Comisiei Electorale Centrale să solicite Curţii de Apel să anuleze înregistrarea respectivului concurent electoral", a spus Cecan.

Analiştii politici moldoveni cred că, deşi PCRM a comis o încălcare gravă a Codului electoral, va rămâne în cursa electorală, deoarece o bună parte din judecători rămân aserviţi fostei guvernări şi mizează pe revenirea comuniştilor la putere după alegerile din 28 noiembrie.

În schimb, acum, comuniştii au un motiv în plus să se victimizeze. Ei au difuzat o declaraţie în care susţin că "este vorba despre o campanie de şantaj şi intimidare a donatorilor, de discreditare a partidului şi de tentativă de eliminare a celui mai mare partid din cursa electorală".

×
Subiecte în articol: externe