x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CHIŞINĂU: Pista electorală a comuniştilor rămâne vectorul antiromânesc

CHIŞINĂU: Pista electorală a comuniştilor rămâne vectorul antiromânesc

de Vitalie Calugareanu    |    15 Iul 2010   •   00:00

Comuniştii din Republica Moldova au decis, la plenară, să boicoteze referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul alegerii şefului statului de către popor. Ei susţin că, prin acest referendum, actualii guvernanţi vor să evite alegerile parlamentare anticipate. De partea cealaltă, ministrul moldovean al Justiţiei a reiterat că alegerile vor avea loc la toamnă şi că ele sunt inevitabile.

PCRM va boicota referendumul din 5 septembrie anunţat de Alianţa pentru Integrare Europeană de la Chişinău. Decizia a fost votată unanim marţi la plenara Comitetului Central al partidului. "Am decis să chemăm toate organizaţiile noastre de partid şi toţi susţinătorii partidului să boicotăm referendumul. Este un referendum decorativ, pentru că guvernanţii au schimbat însăşi legea despre modalitatea de desfăşurare a referendumului", a declarat după plenară liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Conform modificărilor operate acum o lună la Codul electoral al Republicii Moldova, referendumul se consideră valabil dacă la el participă 33% din alegătorii înscrişi în listele electorale, faţă de 51 la sută cât se prevedea anterior.

Voronin a mai spus că acest referendum are menirea de a legifera menţinerea la putere a actualei guvernări. Potrivit lui, dacă referendumul va fi declarat valabil - atunci se va recurge la alegrea preşedintelui de către popor. Prin urmare, spune Voronin, "dizolvarea Parlamentului nu va mai fi necesară".

"Delir politic!" - aşa au apreciat reprezentanţii Alianţei de guvernare temerea comuniştilor despre evitarea anticipatelor. Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a dat asigurări că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în mod obligatoriu la toamnă: "Decizia comuniştilor de a boicota referendumul este una stupidă. Comuniştii în general în ultimele nouă luni au dat dovadă de foarte multă lipsă de calcul politic. În situaţia când cea mai mare parte a cetăţenilor Republicii Moldova doresc să-şi aleagă şeful statului prin vot direct, să vii cu o asemenea decizie este o stupiditate. Dar eu cred că aceasta ne va ajuta să diminuăm ponderea Partidului Comuniştilor, să o aducem acolo unde îi este locul, la un segment electoral de 7%-8%. Aşa se va curăţa locul pentru centrul politic, ceea ce este în avantajul societăţii. Eu cred că pentru orice om întreg la minte este clar că nu se pune problema nedizolvării Parlamentului. Acest Parlament nu mai este viabil! Guvernul actual nu mai beneficiază de acea susţinere politică plenară necesară pentru a putea merge înainte cu un pachet amplu de reforme. La acest moment este necesară o redistribuţie a forţelor politice, pentru a avea un Parlament care ar reprezenta societatea şi un Guvern care ar avea un mandat clar - nu pentru o perioadă de opt luni de zile, ci pentru o perioadă de 3-4 ani ca să poţi începe o reformă şi să o duci la bun sfârşit", a spus ministrul Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal-Democrat.

Totuşi, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, lasă în suspans viitoarele alegeri parlamentare anticipate. El a spus că, după referendum, va consulta Curtea Constituţională în privinţa necesităţii dizolvării Parlamentului.

Într-o adresare către alegători, comuniştii arată că referendumul constituţional iniţiat de Alianţa pentru Integrare Europeană "va fi o continuare a loviturii de stat organizate pe 7 aprilie 2009". PCRM susţine că referendumul mai presupune "renunţarea la independenţa Republicii Moldova şi recunoaşterea ei ca parte componentă a României".

Analiştii politici au conchis de aici că PCRM îşi va construi şi următoarea campanie electorală pe vectorul anti-românesc şi va încerca să acrediteze ideea potrivit căreia componentele actualei coaliţii de guvernare ar fi dirijate de la Bucureşti. În realitate, potrivit aceloraşi analişti politici, PCRM se teme de alegeri prezidenţiale directe, deoarece, în condiţiile în care Vladimir Voronin nu mai poate candida la Preşedinţie, comuniştii nu au un alt candidat în măsură să concureze cu potenţialii candidaţi care reprezintă acum coaliţia de guvernare. Dacă referendumul se va considera valabil, iar sociologii spun că un eşec este practic imposibil, comuniştii vor intra în alegerile parlamentare ca un partid înfrânt din start.

×
Subiecte în articol: externe