x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chişinău / Puterea comunistă vrea aură electorală inocentă

Chişinău / Puterea comunistă vrea aură electorală inocentă

de Vitalie Calugareanu    |    24 Dec 2008   •   00:00

Atacurile recente împotriva presei libere din Republica Moldova i-a determinat pe diplomaţii străini acreditaţi la Chişinău să-i ceară explicaţii preşedintelui Vladimir Voronin.



Modul cum au reacţionat preşedintele şi instituţiile abilitate să reglementeze activitatea presei electronice din Republica Moldova denotă o victorie provizorie a jurnaliştilor şi a presei libere, care au reuşit, pentru prima dată, să fie solidari. Puterea comunistă s-a văzut nevoită să facă un pas înapoi şi să caute subterfugii, ca să-şi justifice tentativa de a intra cu bocancii plini de noroi peste presa liberă în prag de campanie electorală.

CU JALBA-N PROŢAP

Strigătul după ajutor al jurnaliştilor liberi moldoveni a fost auzit în marile cancelarii europene. Drept urmare, ambasadorii străini acreditaţi la Chişinău s-au dus împreună la Preşedinţie, la Vladimir Voronin, după explicaţii. Chiar dacă preşedintele a încercat să diminueze gravitatea situaţiei, gestul diplomaţilor vorbeşte de la sine. Pe de-o parte, acesta vine să tempereze şi să condamne derapajele antidemocratice ale puterii comuniste în preajma campaniei electorale, iar pe de alta, să încurajeze societatea civilă în lupta pentru instituirea unei democraţii veritabile.

În linii mari, preşedintele Voronin le-a spus ambasadorilor că "puterea nu a făcut şi nu va face presiuni asupra jurnaliştilor care activează legal în Republica Moldova". Aceasta după ce Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis, în mod surprinzător, zilele trecute să le permită tuturor posturilor de televiziune cărora le expiră licenţele peste câteva zile să activeze fără licenţe valabile până după alegerile din primăvara anului 2009. Măsura, vădit ilegală în opinia juriştilor, vrea să stingă scandalul provocat de încercarea puterii de a închide studioul local al unui post românesc de televiziune înaintea începerii campaniei electorale.

ASIGURĂRI

Vladimir Voronin s-a văzut nevoit să-i asigure pe diplomaţii străini că "autorităţile vor face tot posibilul pentru a organiza alegeri libere, în conformitate cu normele europene". (…) "Vom lansa invitaţii instituţiilor UE, OSCE, organizaţiilor specializate pentru a monitoriza procesul electoral pe tot parcursul campaniei. Suntem deschişi pentru o cooperare cu oricare stat sau organizaţie internaţională pentru asigurarea transparenţei alegerilor parlamentare din 2009", a subliniat preşedintele Voronin. Prea târziu, spun analiştii politici, care acuză guvernarea că deja şi-a subordonat practic toată presa cu acoperire naţională şi a transformat instanţele de judecată într-un fel de filiale de partid menite să confere legalitate acţiunilor abuzive ale puterii, inclusiv ale poliţiei.

ÎN FAMILIA EUROPEANĂ
Liderul comunist şi-a exprimat speranţa că rezultatele alegerilor nu vor afecta cursul pro-european al Republicii Moldova. "Mi-aşi dori ca toţi cei care vor câştiga alegerile să păstreze acest curs ca singurul segment care va aduce Moldova în familia unită a popoarelor europene", a spus Voronin.

La 25 noiembrie, ambasadorii ţărilor membre ale UE au semnat o declaraţie comună în care au chemat autorităţile de la Chişinău să asigure "deplinul respect al principiului pluralismului politic, inclusiv competiţia între partide şi candidaţi, precum şi a ideilor al căror scop este de a proteja la maximum opţiunile alegătorului".

×
Subiecte în articol: externe