x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chris Brown nu s-a prezentat la confruntarea cu femeia care l-a acuzat de viol

Chris Brown nu s-a prezentat la confruntarea cu femeia care l-a acuzat de viol

28 Mai 2019   •   15:29
Chris Brown nu s-a prezentat la confruntarea cu femeia care l-a acuzat de viol

Cântăreţul american Chris Brown, acuzat în luna ianuarie că ar fi violat o femeie din Franţa, nu a dat marţi curs convocării poliţiei de a se prezenta la o confruntare cu reclamanta, la Paris, au anunţat avocaţii femeii, potrivit AFP. 

"Domnul Brown nu are scuze întemeiate pentru absenţa sa. Pur şi simplu a ales în mod deliberat să nu se prezinte astăzi la confruntare. (...) Este ruşinos", a reacţionat Gloria Allred, avocata americană a tinerei femei, într-o declaraţie citită presei. 

Reclamanta în vârstă de 24 de ani l-a acuzat pe Chris Brown, garda de corp a acestuia şi un prieten al cântăreţului că ar fi violat-o într-un hotel parizian în noaptea de 15 spre 16 ianuarie. 

Cei trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv sub suspiciunea de ''viol în formă agravantă'' după care au fost puşi în libertate fără a fi urmăriţi penal. Niciunul dintre aceştia nu s-a prezentat marţi pentru a participa la confruntare.

Artistul de 30 de ani a subliniat că ''nu a avut nicio relaţie sexuală de nicio manieră cu reclamanta'', a susţinut în ianuarie avocatul acestuia, Raphael Chiche.

"Acesta reafirmă faptul că se află la dispoziţia justiţiei franceze. Pentru moment, justiţia nu i-a impus să rămână în Franţa, dar, dacă trebuie să revină, o va face", a adăugat Chiche. 

Contactat marţi de AFP, Raphael Chiche, care a depus, la rândul său, plângere pentru ''denunţ calomnios'', nu a fost disponibil pentru a comenta informaţiile.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Chris Brown acuzatii de viol