x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cine este femeia sarutata de Vladimir Putin?

Cine este femeia sarutata de Vladimir Putin?

09 Mar 2018   •   18:32
Cine este femeia sarutata de Vladimir Putin?

Dupa mitingul de sustinere a presedintelui Vladimir Putin, desfasurat in 3 martie, la Moscova, pe retelele de socializare s-a raspandit rapid o fotografie unde seful statului rus o saruta dragastos pe frunte o blonda, de varsta medie. Cine este?

 

Interesant a aceeasi femeie apare si in alte fotografii cu Putin. Pentru prima data, ea a atras atentia generala cand s-a aflat printre printre marinarii cu care a stat de vorba liderul de la Kremlin, pe lacul Ilmen, de Craciun. Multi au crezut, atunci, ca este vorba de un agent sub acoperire, una dintre garzile de corp ale presedintelui rus.

In realitate insa, respectiva doamna se numeste Larisa Serguhina si este din orasul Veliki Novgorod. Conduce o afacere care are insa legatura cu flota militara. Printre altele, unchiul ei a slujit pe un submarin.

Serguhina apare in numeroase fotografii cu Putin, unele datand din toamna lui 2016, altele din ajunul sarbatorilor de Craciun din 2017, ba chiar din ianuarie 2018, cand locatarul de la Kremlin la vizitat, in orasul Ufa, o fabrica de armament. 

Larisa are o familie numeroase, multi dintre membri ei avand legatura cu societatea Evrohimservis, unde Serguhina este vicepresedinte. Larisa a fost casatorita, dar a divortat recent.

×