x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Circ, în loc de funeraliile nazistului Priebke. Italia vrea să trimită cadavrul în Germania

Circ, în loc de funeraliile nazistului Priebke. Italia vrea să trimită cadavrul în Germania

16 Oct 2013   •   20:49
Circ, în loc de funeraliile nazistului Priebke. Italia vrea să trimită cadavrul în Germania

Funeraliile criminalului de război nazist Erich Priebke, care urma să aibă loc marţi în localitatea Albano Laziale (lângă Roma), au fost împiedicate de proteste, iar sicriul lui Priebke a fost transportat în cursul nopţii pe aeroportul militar de la Pratica di Mare, în apropiere de Capitala Italiei.

Erich Priebke, unul din responsabilii masacrului de la Grotele Ardeatine (Fosse Ardeatine), de lângă Roma, în 1944 (335 de civili ucişi dintre care 75 de evrei), a murit vinerea trecută la vârsta de 100 de ani. El trăia de 15 ani în capitala italiană, în arest la domiciliul unuia dintre avocaţii săi, după ce a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Sute de persoane au protestat
Sute de persoane au protestat la funeraliile criminalului de război nazist după ce sicriul a ajuns la slujba de înmormântare oficiată de un grup ce se opune reformelor de modernizare a Bisericii Catolice, la seminarul Institutului Pius al X-lea din Albano Laziale, sediul din Italia al acestei comunităţi fondate în anii 1980.

Încă de vineri au început discuţiile

Încă de vineri după moartea lui Priebke, au început dezbateri în legătură cu ce să se facă cu rămăşiţele sale pământeşti, întrucât Arhiepiscopia Romei i-a refuzat o înmormântare într-o biserică catolică. Dilema a luat o întorsătură suprarealistă marţi, când s-a aflat că Societatea schismatică a Sfântului Pius al X-lea din Albano Laziale o va celebra.

A intervenit poliţia
Primarul local a emis o ordonanţă încercând să blocheze sosirea sicriului, dar a fost respins de prefectul Guvernului. Când dricul a ajuns în faţa bisericii societăţii din această comună de 40.000 de locuitori, multe persoane din mulţime au strigat “Suntem cu toţii antifascişti!”.
Aproximativ 500 de manifestanţi antifascişti au protestat  în faţa Seminarului Institutului Pius al X-lea. Sosirea dricului în orăşelul Albano Laziale, la porţile Romei, a fost primită cu huiduieli şi strigăte ca "Asasinul!". Mulţimea, care cânta "Bella Ciao", a reacţionat puternic la apariţia unui grup de aproximativ zece fascişti. Poliţia a intervenit pentru a evita eventuale derapaje.
Cel puţin două persoane, care aveau asupra lor sticle şi lanţuri, au fost reţinute.
O ceremonie religioasă “cu o liturghie în limba latină, numai pentru prieteni intimi şi rude”, a avut loc în interiorul seminarului, potrivit avocatului fostului nazist, Paolo Giachini, citat de AFP.

70 de ani de la deportarea evreilor de la Roma

Italia încerca miercuri să trimită corpul criminalului nazist în Germania, în urma anulării funeraliilor, în contextul în care italienii marchează 70 de ani de la deportarea evreilor de la Roma, relatează AFP.
Miercuri dimineaţa, corpul neînsufleţit al fostului căpitan SS se afla pe aeroportul militar din capitală, la Pratica di Mare.
"Am fost nevoiţi să suspendăm funeraliile, marţi, deoarece exista riscul ca acestea să se transforme într-un miting neonazist", a declarat miercuri dimineaţa pentru presă Giuseppe Pecoraro, prefectul Romei. "Sperăm să soluţionăm problema în cursul zilei (de miercuri). În ultimele ore au fost stabilite contacte cu Germania", a adăugat Pecoraro. "Nu îmi revine mie sarcina să decid nici cu privire la incinerare şi nici privind locul de înmormântare, dar acţionăm, în prezent, pentru a rezolva situaţia în modul cel mai oportun", a adăugat prefectul Romei.

Lipsă de informaţii

Frăţia Sacerdotală Sfântul Pius al X-lea a ţinut să precizeze miercuri că a vrut să oficieze această ceremonie, "care urma să aibă loc în privat", din "evlavie creştină şi milă", ci cu "ca un gest ideologic", insistând "asupra refuzului său al oricărei forme de antisemitism şi ură rasială".
Locul probabilei incinerări şi al mormântului acestuia rămâne necunoscut.
Printr-o decizie neobişnuită, Vaticanul a interzis funeralii religioase într-o biserică din Roma. Nici Germania, ţara sa natală, nici Argentina, unde a trăit ascuns timp de peste 40 de ani, şi nici Roma nu vor să primească rămăşiţele fostului căpitan SS.
"Refuzăm o înmormântare a lui Priebke", a declarat o purtătoare de cuvânt a Primăriei Hennigsdorf, orăşelul de la periferia Berlinului de unde este originar Priebke.
Această controversă s-a produs în ziua în care Italia comemorează una dintre paginile cele mai întunecate din istoria sa. La 16 octombrie 1943, 1.024 de evrei au fost deportaţi în lagăre de exterminare. Doar doi dintre ei au scăpat cu viaţă.
O ceremonie a fost organizată miercuri dimineaţa, beneficiind de o importantă protecţie din partea poliţiei, la marea sinagogă din Roma, în prezenţa preşedintelui Giorgio Napolitano. "Astăzi (miercuri) este ziua amintirii a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 70 de ani, acest moment tragic în istoria oraşului nostru", a declarat primarul Romei Ignazio Marino, adăugând că oraşul nu poate "accepta să înmormânteze un om care a luat parte în mod activ la masacrarea a 335 de persoane, împuşcate în ceafă".
"Fărâme de suferinţă şi violenţă continuă să existe în noi, dar prin amintire le vom îndepărta", a declarat primarul, care urmează să efectueze la sfârşitul săptămânii o vizită la Auschwitz, împreună cu un grup de elevi romani.


×
Subiecte în articol: Erich Priebke criminal de razboi