x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Circa 30 de şefi de stat şi de guvern îi aduc luni un ultim omagiu lui Jacques Chirac

Circa 30 de şefi de stat şi de guvern îi aduc luni un ultim omagiu lui Jacques Chirac

28 Sep 2019   •   19:00
Circa 30 de şefi de stat şi de guvern îi aduc luni un ultim omagiu lui Jacques Chirac

Circa 30 de şefi de stat şi de guvern, între care şi preşedintele Vladimir Putin, şi-au anunţat deja venirea la Paris, luni, pentru ultimul omagiu adus fostului preşedinte francez Jacques Chirac, decedat joi la vârsta de 86 de ani, a indicat sâmbătă palatul Elysee, transmite AFP.

Pe lângă liderul rus, la slujba solemnă care va avea loc luni la ora 12.00 (10.00 GMT) la biserica Saint Sulpice urmează să mai asiste preşedintele italian Sergio Mattarella, premierul ungar Viktor Orban, cel libanez Saad Hariri şi preşedintele congolez Denis Sassou Nguesso.

La rândul lor, preşedintele german Frank Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi premierul belgian Charles Michel şi-au anunţat participarea încă de vineri.

O parte dintre liderii prezenţi vor rămâne şi la dejunul prevăzut ulterior la Elysee, precizează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: jacques chirac