x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Clare Short, "amenintarea nationala"

Clare Short, "amenintarea nationala"

03 Mar 2004   •   00:00
Clare Short, "amenintarea nationala"

Fost ministru in guvernul lui Tony Blair, Clare Short (foto) este atacata din toate partile de colegii de Parlament si chiar de consilierii Reginei, care o considera "o amenintare nationala".

Pentru ca a dezvaluit ca serviciile secrete britanice au tras cu urechea la convorbirile care aveau loc in biroul Secretarului General al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), inaintea razboiului din Irak, Short a devenit o adevarata amenintare la adresa monarhiei. Consilierii Reginei au cerut ieri demiterea ei din Consiliul Particular, cercul de personalitati publice de marca ce au acces la secretele Familiei Regale.

In plus, presa britanica a aflat ca premierul Tony Blair a salvat-o pe Short de o posibila arestare. Fiind sub influenta alcoolului, femeia ar fi refuzat sa treaca prin sistemele de securitate instalate de politie si a injurat niste ofiteri. Premierul britanic si-a riscat reputatia pentru a salva cariera ministrului, trimitand o scrisoare de scuze politiei. (Ana Ilie)

×
Subiecte în articol: externe