x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coasta de Est a SUA, zguduită de cel mai puternic cutremur din ultimii 67 de ani (VIDEO)

Coasta de Est a SUA, zguduită de cel mai puternic cutremur din ultimii 67 de ani (VIDEO)

24 Aug 2011   •   05:53
Coasta de Est a SUA, zguduită de cel mai puternic cutremur din ultimii 67 de ani (VIDEO)

Cutremurul produs marti, la pranz, in statul Virginia, la o adancime de numai un kilometru, a avut o magnitudine de 5,8 grade pe scara Richter, fiind cel mai puternic inregistrat pe Coasta de Est a SUA in ultimii 67 de ani.

Seismul, care s-a produs la 60 de kilometri de capitala statului Virginia, Richmond, si 130 de kilometri de capitala federala, Washington, a fost resimtit, pret de cateva secunde, in toate marile orase de pe coasta.

Cladirea Congresului si cea a Pentagonului au fost evacuate, la fel alte cateva cladiri din New York, alimentarea cu energie a fost intrerupta, mai multe curse aeriene au fost anulate, iar doua centrale nucleare din Virginia au fost oprite automat.

Desi nu a fost foarte puternic, seismul a produs si pagube materiale, cele mai afectate fiind doua cladiri simbol din capitala federala, National Cathedral si Washington Monument, unde s-au produs cateva fisuri.

Daca pentru Coasta de Vest un cutremur de o asemenea magnitudine este un eveniment cotidian, seismul de marti a fost cel mai puternic inregistrat pe Coasta de Est in ultimii 67 de ani, dupa seismul care a zguduit New York in 1944.

Cel mai puternic cutremur care a lovit Coasta de Est s-a inregistrat in Carolina de Sud, in 1886, si a avut o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter.

Energia degajata de seismul de marti a fost de 60.000 de ori mai mica decat cea a devastatorului seism care a lovit Japonia pe 11 martie.

×
Subiecte în articol: virginia new york washington cutremur