Preşedintele Coastei de Fildeş a graţiat 800 de persoane, inclusiv pe fosta primă doamnă, Simone Gbagbo, care era condamnată la 20 de ani de închisoare, pentru rolul pe care l-a avut în violenţele izbucnite după alegerile din 2010, scrie The Guardian.
Gbago a fost acuzată că a subminat securitatea naţională, deranjarea ordinii publice şi organizarea unor grupuri înarmate, când soţul ei, Laurent Gbagbo, a refuzat să accepte rezultatele alegerilor şi să părăsească palatul prezidenţial.
Bărbatul care a câştigat alegerile, Alassane Ouattara, a anunţat că o va elibera atât pe ea, cât şi pe alte câteva sute de persoane în interesul “păcii şi o reconciliere adevărată”.
De asemenea, Gbagbo a fost acuzată de crime împotriva umanităţii şi a crimelor de război.
Modul de finanţare al BBC ar trebui pus sub semnul întrebării pentru că este neclar dacă radio-televiziunea naţională trebuie să continue să fie susţinută din bani publici, a declarat, luni, prim-ministrul...
Anchetatorii consideră că locotenentul Forţelor Aeriene Saudite care a omorât vineri trei persoane şi a rănit alte opt la o bază a Marinei SUA din Pensacola, în Florida, înainte de a fi împuşcat mortal de...
Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, pe ordinea de zi fiind proiectele pentru care urmează să îşi asume răspunderea într-o primă etapă - modificările la legile justiţiei, abrogarea OUG 51/2019, legea pl...
Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat a anunţat că, la sfârşitul acestei săptămâni, va efectua prima deplasare în afara ţării. Proaspăt eliberat condiţionat din penitenciar, fostul premier spune...
Rusia intenţionează să instalează un „dom” deasupra regiunii sale polare, înarmându-și toate diviziile arctice din Flota de Nord cu baterii de rachete S-400, a declarat, luni, comandantul acestei structuri a...
Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, în locul acestuia fiind numit Laurenţiu Ţenţ.
Potrivit unei decizii a premierului publicate luni în Monitorul...
Restaurantele şi cafenelele din Arabia Saudită nu mai au obligaţia să aibă intrări separate pentru femei, au anunţat autorităţile acestei ţări ultraconservatoare, care a demarat un program de reforme...
Poliţia din New Delhi i-a arestat pe proprietarul şi pe managerul fabricii unde, duminică, au murit 43 de persoane, în cel mai grav incendiu produs în capitala Indiei în ultimele două decenii, a anunţat, luni, un...
Rusia a acordat cetăţenie în ultimele şapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de rebeli în estul Ucrainei, a comunicat, luni, ministrul rus de Interne, Vladimir Kolokolţev,...
Un judecător federal din statul american Cleveland a condamnat vineri la pedepse grele cu închisoarea doi hackeri români care au lansat o serie de atacuri sofisticate cu viruşi informatici, prin care au infectat mii...
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în regiunile vestice şi nord-vestice, dar şi în zonele joase din sudul şi din estul ţãrii. Va ploua în Banat, Crişana şi Maramureş, iar în restul...
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îi cere premierului Ludovic Orban să îl revoce din funcţie pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, după ce moţiunea depusă de social-democraţi împotriva acestuia...
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat la emisunea „Punctul de întâlnire”, de la Antena3, atacurile ministrului Marcel Vela îndreptate împotriva lui Raed Arafat. Chirieac a povestit un dialog la care a...
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a dispus, luni, achitarea definitivă a lui Eugen Stoina, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, fost procuror DNA, trimis în judecată de...
Premierul Ludovic Orban le-a cerut, luni, tuturor parlamentarilor să susţină proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu ale militarilor, pe care Partidul Naţional...