x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comandantul adjunct al poliţiei din Istanbul, arestat pentru uciderea unei persoane

Comandantul adjunct al poliţiei din Istanbul, arestat pentru uciderea unei persoane

18 Aug 2015   •   14:58
Comandantul adjunct al poliţiei din Istanbul, arestat pentru uciderea unei persoane

Comandantul adjunct al poliţiei din Istanbul a fost arestat pentru comiterea unei crime în urma unui incident în trafic, transmite Anadolu, citând un comunicat al poliţiei din cel mai mare oraş al Turciei.

Celal Yilmaz, în vârstă de 51 de ani, este suspectat de uciderea lui Ahmet Sulusoglu, un motociclist de 32 de ani, după o altercaţie în trafic duminică noaptea. Poliţistul se afla în drum spre casă, împreună cu soţia sa, în cartierul Halkali.

Yildiz a sunat la linia de urgenţă a poliţiei, declarând că l-a împuşcat şi ucis pe motociclist. Conform poliţiei, Yilmaz a susţinut că Sulusoglu l-a urmărit după altercaţie până la locuinţa sa din acelaşi cartier.

Tânărul a blocat cu motocicleta sa automobilul poliţistului, iar cei doi au continuat să se certe. Potrivit mărturiei lui Yilmaz, în timp ce îşi parca autoturismul, Sulusoglu a îndreptat o armă spre el.

Poliţia din Istanbul a stabilit că arma era una cu cartuşe oarbe.

Celal Yilmaz a fost arestat preventiv în noaptea de luni spre marţi.

×