x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisar ONU: Doborârea zborului MH17 ar putea fi asimilată unei "crime de război"

Comisar ONU: Doborârea zborului MH17 ar putea fi asimilată unei "crime de război"

28 Iul 2014   •   11:31
Comisar ONU: Doborârea zborului MH17 ar putea fi asimilată unei "crime de război"
Sursa foto: ROBERT GHEMENT/EPA

Doborârea avionului malaezian de către o rachetă într-o zonă controlată de separatiştii proruşi în estul Ucrainei ar putea fi asimilată unei "crime de război", a declarat luni Comisarul ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, relatează agenţiile internaţionale de presă.

"Date fiind circumstanţele, această încălcare a dreptului internaţional ar putea fi asimilată unei crime de război", a precizat Navi Pillay într-un comunicat transmis luni.

"Este obligatoriu ca asupra acestui eveniment să fie derulată o anchetă rapidă, minuţioasă, eficientă şi independentă", a mai spus Pillay.

Un avion Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbuşit la 17 iulie în estul separatist al Ucrainei, fiind doborât, după toate probabilităţile, de o rachetă sol-aer, de la altitudine de peste 10.000 de metri.

Autorităţile de la Kiev şi Occidentul au acuzat forţele separatiste, susţinute de Rusia, de doborârea avionului, în timp ce acestea afirmă că nu deţin arme capabile să doboare un avion de la o altitudine atât de mare.

×