x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană a anunţat un acord pentru preluarea migranţilor blocaţi la bordul navei Gregoretti

Comisia Europeană a anunţat un acord pentru preluarea migranţilor blocaţi la bordul navei Gregoretti

31 Iul 2019   •   14:31
Comisia Europeană a anunţat un acord pentru preluarea migranţilor blocaţi la bordul navei Gregoretti

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că a fost găsită o soluţie la nivel european pentru debarcarea celor 131 de migranţi salvaţi pe mare şi blocaţi de mai multe zile la bordul navei Gregoretti, transmite AFP.

Cinci state membre - Franţa, Germania, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda - au acceptat să preia migranţii aflaţi pe nava Gregoretti, în portul sicilian Catania.

Vicepremierul şi ministrul de interne italian, Matteo Salvini, a precizat că unii migranţi vor rămâne Italia, în grija Bisericii Catolice italiene.

Anterior, Salvini precizase că migranţii vor rămâne pe vasul Gregoretti până când alte ţări din Uniunea Europeană vor fi de acord să îi preia.

''În orele următoare voi autoriza personal debarcarea'' migranţilor, a menţionat el într-un mesaj pe Facebook.

AGERPRES

×