x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană dezaprobă solicitarea lui Donald Tusk privind renunţarea la cotele obligatorii de refugiaţi

Comisia Europeană dezaprobă solicitarea lui Donald Tusk privind renunţarea la cotele obligatorii de refugiaţi

13 Dec 2017   •   17:27
Comisia Europeană dezaprobă solicitarea lui Donald Tusk privind renunţarea la cotele obligatorii de refugiaţi

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a trimis marţi o scrisoare liderilor statelor membre ale UE în care solicită să se renunţe la ideea stabilirii unor noi cote obligatorii de refugiaţi, care în opinia sa sunt 'ineficiente' şi 'provoacă diviziuni' între ţările blocului comunitar, iniţiativa sa fiind însă respinsă miercuri de responsabilii Comisiei Europene, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

Cotele obligatorii adoptate prin majoritate calificată în septembrie 2015 prevedeau relocarea în statele UE a 160.000 de refugiaţi din taberele din Grecia şi Italia. Dar la finalul acestui program, în septembrie 2017, au fost în total relocaţi circa 32.000 de refugiaţi şi alte câteva mii au rămas eligibili pentru relocare, rezultat departe de obiectivele iniţiale. Polonia, Cehia şi Ungaria au refuzat să accepte cotele obligatorii, deşi împotriva lor Comisia Europeană a iniţiat proceduri de infringement pe acest subiect şi în plus le-a trimis în faţa Curţii de Justiţie a UE. 

Prin urmare, în scrisoarea adresată liderilor europeni, ce se reunesc joi şi vineri la Consiliul European de iarnă şi au pe agenda summitului acest subiect, Tusk le-a propus o discuţie 'deschisă şi sinceră' asupra 'a ceea ce a mers şi nu a mers' în răspunsul UE în faţa crizei provocate de valul migrator. 

'Provocarea migraţiei va dura decenii, mai ales din cauza tendinţelor demografice din Africa', mai atenţionează Tusk în scrisoarea în care cere abandonarea mecanismului cotelor de redistribuire a refugiaţilor între statele UE. El consideră de asemenea că numai acţiunile individuale ale statelor pot opri migraţia ilegală, dând exemplul Italiei, care a reuşit în ultima vreme să diminueze acest aflux în urma unui acord - controversat şi criticat de ONG-uri - cu autorităţile şi cu diferite grupări libiene. 

În concluziile scrisorii, Tusk cere ca statelor aflate în prima linie a valului migrator să li se ofere un sprijin financiar, iar în viitorul cadru bugetar multianual al UE să fie prevăzute sume 'destinate opririi migraţiei ilegale'. 

Dar executivul comunitar nu este de acord cu evaluarea lui Tusk, în special solicitarea renunţării la cotele obligatorii. 'Comisia Europeană dezaprobă ferm declaraţia conform căreia relocarea, ca răspuns în situaţie de urgenţă, a fost ineficientă', a răspuns miercuri purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas. 

El a menţionat de asemenea că executivul comunitar dezaprobă şi o altă propunere din scrisoarea lui Tusk, aceea ca deciziile în chestiunea migraţiei să fie adoptate la nivelul UE prin consens, nu prin majoritate calificată. Acesta este un alt subiect de diviziune între ţările UE, statele est-europene care au respins respectivele cote obligatorii acuzând faptul că s-a recurs la o decizie prin majoritate calificată tocmai pentru a fi neutralizată opoziţia lor şi a li se impune decizia. Referindu-se la acest punct, purtătorul de cuvânt al executivului comunitar a spus miercuri că mecanismul cotelor obligatorii decis în 2015 nu a fost 'impus', ci 'adoptat' de Consiliul European. 

Dar 'nu există nicio dispută, nicio dramatizare', a susţinut el în continuare. Însă divergenţele pe acest subiect între Comisia Europeană şi preşedintele Consiliului European par a fi foarte profunde, după cum arată şi reacţia vehementă a comisarului european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos. 

'Documentul pregătit de Tusk este inacceptabil şi antieuropean', a răspuns Avramopoulos, acuzându-l în plus pe preşedintele Consiliului European că 'subminează unul dintre principalii piloni ai proiectului european: principiul solidarităţii'. 

Scrisoarea lui Tusk a fost primită negativ şi de prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. 'Nu sunt de acord cu opinia că relocarea a fost un eşec. Peste 90% dintre refugiaţii candidaţi au fost deja relocaţi (...) Aveţi grijă că dacă scoateţi o cărămidă s-ar putea să cadă toată clădirea', a spus el, conform agenţiei EFE. Timmermans a admis însă că 'problema migraţiei va afecta UE mult timp', dar a cerut pentru aceasta 'soluţii europene', adică 'solidaritatea' tuturor statelor UE pentru ca nu doar ţările din prima linie să îşi asume primirea migranţilor, iar un angajament în acest sens să fie semnat de liderii europeni la summitul de joi şi vineri într-un document cu priorităţi pentru anul viitor. 

În pofida rezultatelor modeste ale cotelor obligatorii stabilite în anul 2015, Parlamentul European a votat favorabil luna trecută o nouă iniţiativă privind instituirea unor cote obligatorii permanente şi automate pentru relocarea în statele UE a tuturor refugiaţilor care ar ajunge în viitor în blocul comunitar, iniţiativă ce cuprinde şi sancţiuni împotriva ţărilor care nu acceptă aceste cote, cum ar fi reducerea fondurilor europene.

AGERPRES

×