x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană, ţinta unui complot terorist

Comisia Europeană, ţinta unui complot terorist

21 Sep 2014   •   11:20
Comisia Europeană, ţinta unui complot terorist

Comisia Europeană figurează printre ţintele posibile ale jihadiştilor care se întorc din Siria, a anunţat radioteleviziunea publică olandeză NOS, conform AFP, citată de Agerpres. Potrivit NOS, cel puţin două dintre persoanele arestate de autorităţile belgiene au venit de la Haga.

"Ele pregăteau un atentat. O ţintă era clădirea Comisiei Europene din Bruxelles. Comisarii nu erau vizaţi individual", a anunţat NOS.

"Suntem la curent cu informaţia. Suntem siguri că autorităţile naţionale urmăresc cazul adecvat", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Comisiei.

În clădirile Comisiei din Bruxelles lucrează mii de funcţionari, printre care înalţi responsabili de gestionarea zilnică a Uniunii celor 28 de ţări.

La Bruxelles se află de asemenea cartierul general NATO şi mai multor altor companii şi organizaţii internaţionale.


×