x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Complotul face Siria mai rezistentă.

Complotul face Siria mai rezistentă.

de Sînziana Stancu    |    20 Iun 2011   •   21:00
Complotul face Siria mai rezistentă.

Nici revoltele sangeroase impotriva regimului sau, nici fuga a peste 10.000 de sirieni din tara din cauza violentelor si nici amenintarile cu noi sanctiuni impotriva sa si a regimului sau nu-l impresioneaza pe liderul sirian de la Damasc, Bashar al-Assad. Ieri a iesit la rampa, cu sange rece, dar si cu oarecare cinism, afirmand in ca­drul unui discurs tinut la Uni­versita­tea din Damasc ca Siria se con­frun­ta cu 'un complot' si se afla intr-un 'moment de rascruce'.

'Complotul va face Siria mai rezistenta', a subliniat Assad si a transmis condoleante 'familiilor martirilor'. Sala de la Universitate l-a primit cu elogii si aplauze. Presedintele, confruntat cu un val de contestare fara precedent, a mai declarat ca 'nu poate exista dezvoltare fara stabilitate, nu pot exista reforme in contextul actelor de sabotaj si haosului'. 'Se poate spune ca dialogul national este sloganul viitoarei etape. Dialogul national poate conduce la modificarea Constitutiei sau chiar la elaborarea unei noi Constitutii', adauga Assad. In acelasi timp, presedintele a avertizat ca nu pot exista 'solutii politice cu cei care au arme', o referire la violentele din ultimele trei luni si le-a cerut celor refugiati in Turcia sa se intoarca in Siria. Intre timp, potrivit New York Times, Administratia americana ana­lizeaza posibilitatea formularii unor acuzatii de crime de razboi impotriva regimului Bashar al-Assad. La randul sau, Uniunea Europeana s-a declarat pregatita sa-si consolideze actiunea impotriva Siriei in cazul in care presedintele acestei tari nu-si va respecta promisiunile facute propriei populatii, cu privire la reforme de esenta, in folosul cetatenilor Siriei.

×
Subiecte în articol: externe