x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe COMUNISMUL DINASTIC / Cine va conduce Coreea de Nord?

COMUNISMUL DINASTIC / Cine va conduce Coreea de Nord?

de Mihaela Matachita    |    07 Dec 2008   •   00:00
COMUNISMUL DINASTIC / Cine va conduce Coreea de Nord?

Dacă liderul nord-coreean Kim Jong-Il ar muri, un fiu necunoscut al acestuia i-ar putea succeda în funcţie. În ultimele luni, s-au înmulţit ştirile privind starea precară a sănătăţii "marelui conducător".



Kim, "monarhia" roşie

Întrebarea "cine va conduce Coreea de Nord?" apare din ce în ce mai des de când "Kim Jong II e dat dispărut", scria recent revista germană Der Spiegel. În ciuda fotografiilor cu "Iubitul conducător" date publi­cităţii de regim, zvonurile afirmă că el nu mai poate guverna. Şi toţi se întreabă dacă pu­te­rea va fi preluată de una dintre rudele sale. De altfel, "modelul" nu este nou. Şi Kim Jong II şi-a moştenit tatăl, pe Kim Ir Sen.

FIUL NECUNOSCUT.
Coti­dianul britanic Daily Telegraph cita un expert în problemele Co­reii de Nord, profesorul Toshi­mit­su Shigemura, de la universitatea Waseda din Tokyo, potrivit căruia bătălia pentru putere a început: "Până în pre­zent, luptele s-au dus între două facţiuni reprezentându-i pe cei doi fii ai lui Kim, Kim Jong Nam şi Kim Jong Chol, dar a apărut o alta care îl sprijină pe un alt fiu". "Acest fiu necunoscut are aproximativ 30 de ani şi nu a fost menţionat anterior deoarece are un rol important în armată", a adăugat profesorul. Dacă este sprijinit într-adevăr de armată, faptul îi va acorda acestui fiu necunoscut o bază puternică. Conform lui Shigemura, Kim mai are câteva luni de trăit. Si­tu­a­ţia a generat o luptă pentru pu­tere în care sunt implicate Par­tidul, armata şi familia dic­ta­torului. În luptă s-a angajat şi Chang Song Taek, oficial de rang înalt din cadrul partidului care îl sprijină pe fiul cel mare al lui Kim.

KIM IR SEN, VENERAT CA UN ZEU.
Coreea de Nord e o ţară atipică. Fondatorul ei, Kim Ir Sen, deşi a murit acum 14 ani, continuă s-o conducă drept pre­şedinte etern. "Locuieşte" într-un mausoleu din care veghează asupra naţiunii. Cultul per­sonalităţii a făcut din el aproa­pe un zeu. Anul 2008 este nu­mit Juche 97, în baza unui sis­tem care începe cu data naş­terii lui Kim Ir Sen, 15 aprilie 1912.

KIM JONG IL, IUBITUL CONDUCÂTOR. Kim Jong II (66 de ani) le permite celor aproximativ 23 de milioane de supuşi să i se adreseze cu ape­lativul de "Iubit conducător". În această familie dictatorială, tatăl oferă fiului legitimitate, iar fiul îşi în­tă­reş­te puterea pro­fitând de mitul tatălui. Membrii "dinastiei" Kim s-au consi­de­rat întotdeauna înconjuraţi de duşmani fără număr. Kim Jong II şi-a apă­rat poporul de lumea ostilă din afară, ameninţând cu ata­curi nucleare asupra capita­listei Corei de Sud şi, mai ales, asupra SUA. La mijlocul anilor 1990, a lăsat două milioane de oameni să moară de foame. În lagăre, peste 200.000 suferă de inaniţie. Ade­seori, familii întregi sunt tri­mise în lagăre.

În cazul în care în Coreea de Nord s-ar ajunge la anarhie, China, ca "forţă stabilizatoare", ar putea prelua controlul asupra armelor nucleare ale Phenianului. Rusia ar fi de acord.

Familia

Actuala parteneră de viaţă a li­de­rului, Kim Ok, o pianistă cu 20 de ani mai tânără decât Kim Jong Il, ar trage sforile în ziua de azi. Se crede că , înainte de relaţia amo­roa­să, a fost secretara personală a "Iubitului conducător". Dacă suc­cesiunea va avea loc într-o atmosferă mai mult sau mai puţin calmă, fiica lui Kim, Sol Song, şi fratele lui vitreg, Kim Pyong II, înalt ofiţer care a fost trimis în Finlanda şi Polonia ca ambasador al Phenianului, vor juca un rol im­por­tant, scria Der Spiegel. Clanul Kim este destul de mare şi, ase­me­nea întregii clase con­du­că­toa­re nord-co­re­e­ne, trăieşte rupt de popor, du­când o viaţă cu totul diferită de cea a milioanelor de oameni din această ţară sărăcită.

×
Subiecte în articol: externe jong kim jong