x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul opoziţiei ungare: Declaraţiile preşedintelui Băsescu sunt "ameninţări" la adresa Ungariei

Liderul opoziţiei ungare: Declaraţiile preşedintelui Băsescu sunt "ameninţări" la adresa Ungariei

de Mediafax    |    13 Aug 2013   •   18:58
Liderul opoziţiei ungare: Declaraţiile preşedintelui Băsescu sunt "ameninţări" la adresa Ungariei

Attila Mesterhazy, liderul Partidului Socialist ungar (aflat în opoziţie), consideră că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Ungaria reprezintă "ameninţări deschise" la adresa poporului ungar, demonstrând eşecul politicilor Fidesz faţă de comunităţile maghiare din străinătate.

"Atacul vehement antiungar" al preşedintelui Traian Băsescu demonstrează clar "eşecul politicilor Guvernului Fidesz în privinţa comunităţilor maghiare din străinătate", a declarat Attila Mesterhazy, liderul principalului partid de opoziţie din Ungaria, conform MTI.

"Unul dintre principalii aliaţi de dreapta şi prieteni apropiaţi ai premierului Viktor Orban a mers atât de departe încât a făcut o declaraţie ameninţătoare, admonitivă şi arogantă, inacceptabilă în cultura politică a Europei şi contrară intereselor ambelor ţări", a spus Attila Mesterhazy.

Politicile naţionaliste ale Guvernului Orban, eforturile de divizare a comunităţilor maghiare din străinătate şi exportarea conflictelor politice interne au condus, în mod predictibil, spre un impas, oferind politicienilor naţionalişti o armă antiungară, a insistat liderul opoziţiei ungare, subliniind că socialiştii resping toate acţiunile naţionaliste şi populiste care riscă să afecteze relaţiile de bună vecinătate dintre Ungaria şi România şi interesele comunităţii maghiare din România.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că 2013 este ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat:

"Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat".

Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei. "Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult", a continuat preşedintele Băsescu. El a susţinut că Ungaria a devenit "în momentul de faţă un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităţilor în regiune, nu în România, în regiune", adăugând că politica Budapestei a început să creeze "dificultăţi".

"România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei", a continuat Băsescu. Ulterior, preşedintele Traian Băsescu le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la Izvoru Mureşului că există mai multe ţări "deranjate" de "politica agresivă a Budapestei".

"Sunt mai multe ţări din regiune care sunt deranjate de politica agresivă a Budapestei atunci când este vorba de minorităţi. România a stat rezervată până acum, dar cred că s-a ajuns la punctul de la care rezervele noastre trebuie date la o parte şi Budapesta trebuie pusă la punct", a spus Băsescu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Budapesta nu va înţelege acest lucru, Băsescu a răspuns: "Va înţelege".

Preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria - Jobbik, Vona Gabor, a declarat la Tabăra EMI că Ungaria are obligaţia de a susţine în faţa Uniunii Europene şi de a sprijini obţinerea autonomiei, revendicată de maghiarii din Transilvania, apreciind că disputele pe această temă trebuie soluţionate cât mai curând.

"Eu cred că Ungaria, dincolo de gesturile simbolice şi de iniţiativele civice, are obligaţia să încerce să dea glas acestei cerinţe în faţa forurilor internationale. Eu cred că această dispută (privind autonomia Secuimii) nu este disputa României şi Ungariei, ci una europeană. Ungaria trebuie să facă orice îi stă în putinţă ca disputa pe seama autonomiei să se finalizeze cât mai repede", a susţinut Vona Gabor.

Întrebat dacă va susţine cauza autonomiei Secuimii cu riscul de a deteriora relaţiile dintre România şi Ungaria, preşedintele Jobbik a spus că partidul său îşi va asuma acest risc, pe care ar trebuie să şi-l asume, în opinia sa, întreaga Ungarie.

"Este evident că, pentru noi, principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea societăţii şi naţiunii maghiare, care îi include şi pe maghiarii din Transilvania. Deci, dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie", a declarat Vona Gabor.

×
Subiecte în articol: basescu ungaria Attila Mesterhazy jobbik