x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul European respinge în unanimitate o decizie a Comisiei

Consiliul European respinge în unanimitate o decizie a Comisiei

de Dan Constantin    |    07 Mar 2019   •   16:02
Consiliul European respinge în unanimitate o decizie a Comisiei

Decizia privind includerea Arabiei Saudite și a unor teritorii din SUA în lista țărilor care trebuie controlate suplimentar pentru spălare de bani a declanșat un conflict interinstituțional la Bruxelles. Lista pentru paradisuri fiscale a fost extinsă de Comisia Europeană prin proceduri aflate sub supravegherea comisarului Jurova, responsabilă pentru problemele de justiție. Consiliul European , în care sunt reprezentate la vârf toate țările UE, respinge în unanimitate decizia promovată de Comisia Europeană. Germania, Franța, Marea Britanie au fost cele mai nemulțumite de inițiativa comisarului Jurova. Statele Unite și Arabia Saudită au criticat extinderea listei . 

Este destul de rar când între Consiliu și Comisie apare o divergență totală asupra unei decizii.

×