x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Conte și-a prezentat guvernul

Conte și-a prezentat guvernul

07 Sep 2019   •   06:53
Conte și-a prezentat guvernul

Noua coaliţie de guvernare din Italia, formată din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), a depus joi jurământul în sala de bal a Palatului Quirinal, sediul Preşedinţiei, informează dpa.

„Jur să fiu loial republicii şi să-i respect Constituţia şi legile şi să-mi exercit atribuţiile în interesul exclusiv al naţiunii”, a declarat premierul Giuseppe Conte. Aceleaşi cuvinte au fost rostite şi de cei 21 de miniştri ai noului guvern de la Roma. Vârsta medie a miniştrilor este de 37 de ani, un adevărat record. Din cabinet fac parte şi şapte femei. Zece membri fac parte din M5S, nouă din PD, unul din partidul LeU (Liberi şi Egali, de stânga) şi un tehnocrat în persoana ministrului de Interne, Luciana Lamorgese, funcţionară civilă de rang înalt. Liderul M5S, Luigi Di Maio (foto), a primit portofoliul Externelor, în timp ce Roberto Gualtieri, din partea PD, a devenit ministru al Economiei.

Pentru a fi confirmat, noul guvern - care ar urma să rămână în funcţie până la finalul legislaturii, în 2023 - va trebui să treacă săptămâna viitoare prin două voturi de încredere: luni, în camera inferioară a parlamentului, iar marţi în Senat. Formațiuni tradițional rivale, M5S și PD au prezentat, ieri, un program politic comun pentru a preveni organizarea alegerilor anticipate, care se anunțau după ruperea coaliției anterioare, alcătuită din M5S și partidul de extremă dreapta Liga, condus de liderul populist Matteo Salvini.

 

Salvini și-a retras partidul din alianța cu M5S, încercând să exploateze popularitatea formațiunii sale pentru a organiza alegeri anticipate și a deveni premier.

×
Subiecte în articol: italia giuseppe conte