x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Controversa - Bolkestein, pe intelesul tuturor

Controversa - Bolkestein, pe intelesul tuturor

de Irina Cristea    |    12 Dec 2005   •   00:00
Controversa - Bolkestein, pe intelesul tuturor

Directiva Bolkestein a declansat nemultumirea sindicatelor din Romania. Si aceasta nu pentru ca muncitorii romani ar fi cu adevarat dezavantajati, ci pentru ca, inainte de a o studia, acestia au decis sa protesteze.

Intr-o Uniune Europeana care tinde spre stergerea granitelor, atat a celor fizice, cat si a celor comerciale, un intreprinzator din Grecia, spre exemplu, isi poate face firma de constructii in Spania sau poate decide sa isi stramute afacerile in aceasta tara. In aceste conditii, patronul grec care presteaza servicii in Spania, unde obtine contracte si le executa, se supune in totalitate legislatiei din Spania, tara unde firma are sediul. Are nevoie de autorizatii in functie de normele statului spaniol, respecta legislatia muncii din statul spaniol, raspunde cerintelor juridice si administrative ale statului spaniol, care ii guverneaza si reglementeaza intreaga activitate si care urmareste ca angajatii grecului, indiferent de nationalitatea lor, sa aiba contracte legale, salarii si conditii de munca in conformitate cu standardele spaniole. Asta prevede legislatia europeana in vigoare.

MAI USOR. Tot in Uniunea Europeana, un intreprinzator grec obtine un contract in Spania pentru o lucrare anume, cum ar fi reabilitarea unui muzeu. Isi alege o echipa de muncitori si ii detaseaza, temporar, in Spania, pe durata executarii lucrarii. In aceste conditii, el nu mai are nevoie de sutele de pagini de atestari, aprobari, autorizatii de functionare eliberate de statul spaniol. Ii sunt suficiente licentele si permisele eliberate de statul grec, dupa principiul ca, daca este suficient de bun pentru a oferi servicii in Grecia, este suficient de bun pentru a face acelasi lucru in alt stat membru al Uniunii. Cat despre muncitorii pe care i-a adus in Spania, patronul grec este obligat sa ii trateze si sa ii plateasca in conformitate cu normele spaniole privind salariul minim, protectia muncii, igiena, timpul de lucru etc.

BIROCRATIE. Aceste prevederi nu fac inca parte din legislatia europeana in vigoare. Ele sunt incluse intr-un proiect de directiva ce urmareste deschiderea, liberalizarea pietei serviciilor din Uniunea Europeana. Cunoscut mai bine drept "Directiva Bolkestein", dupa numele initiatorului, fostul comisar european pentru Piata Interna si Servicii, Frits Bolkestein, documentul se afla la jumatatea traseului birocratic necesar pentru a fi adoptat, fiind in centrul unui scandal care a atins, recent, si Romania. Aici, o parte din confederatiile sindicale s-a pronuntat deja, destul de ferm, impotriva proiectului. Contestatarii sustin ca, daca va fi adoptata directiva, muncitorul roman care va lucra intr-un stat membru, dupa aderarea Romaniei la UE, va fi remunerat la fel ca in tara si, prin urmare, va fi victima discriminarii europene.

DEZBATERE NECESARA. Nimic mai departe de adevar, sustin, de partea cealalta, reprezentantii Ministerului Integrarii Europene si, mai recent, cei ai Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. "Este bine ca o dezbatere sa aiba loc, dar ea trebuie bazata pe fapte si nu pe simplificarea exagerata si pe intelegerea incorecta. E ciudat sa se protesteze fata de aparitia unor posibilitati noi pentru angajati, inclusiv salariale", crede seful delegatiei Comisiei, Jonathan Scheele. Potrivit oficialului european, tratamentul muncitorilor care presteaza servicii intr-un stat membru, altul decat cel de origine, in cadrul firmei care i-a trimis sa execute un contract anume, intra sub incidenta unei directive deja existente, cea privind detasarea salariatilor. "Furnizorii de servicii trebuie sa respecte conditiile de munca din statul membru in care isi trimit angajatii in interes de serviciu, iar autoritatile din acel stat membru trebuie sa verifice modul in care sunt respectate aceste conditii", se arata in directiva europeana 96/71 EC, articolele 17 si 24.

OBLIGATII. Pe langa faptul ca, din principiu, Uniunea Europeana nu dicteaza nivelul salariilor din statele membre, politica de remunerare nici nu figureaza in Directiva Bolkestein. Salariul minim nu este acoperit de prevederile acestui document, ramanand la latitudinea angajatorului. Acesta nu poate stabili un plafon inferior celui din tara unde se executa contractul, altfel este sanctionat de autoritatile de aici. Prin urmare, temerile sindicalistilor care vad in acest proiect de directiva o amenintare la adresa dorintei lor de a se intoarce in tara cu un ban in plus sunt neintemeiate. Scopul directivei este de a elimina o mare parte din barierele birocratice. Din cauza lor, intreprinzatori care ar dori sa presteze, temporar, servicii in alt stat membru decat cel de origine se lasa adesea pagubasi. Daca tinem cont de costul adesea neverosimil al demersurilor necesare: 100.000 de euro doar pentru consultanta juridica necesara deslusirii hatisului birocratic sau circa 3% din cifra anuala de afaceri cheltuita doar pentru a fi "la zi" cu toata hartogaraia necesara ofertei temporare de servicii.

POSIBILITATI NOI
"Este bine ca o dezbatere sa aiba loc, dar ea trebuie bazata pe fapte, si nu pe simplificarea exagerata. E ciudat sa se protesteze fata de aparitia unor posibilitati noi pentru angajati"
Jonathan Scheele
seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti

APLICABILA IN 2006
Directiva privind serviciile se afla la jumatatea procesului legislativ si este putin probabil, crede Scheele, sa fie adoptata inainte de sfarsitul anului 2006. In prezent, documentul se afla in Parlamentul European. A trecut, intr-o prima forma, de Comisia pentru Piata Interna si Servicii, urmand sa ajunga, in ianuarie, in plen, pentru prima lectura. Vor urma amendamente noi si, in paralel, vor avea loc negocieri la nivelul liderilor statelor membre, pentru a se ajunge la un text convenit de toata lumea.

Daca va fi adoptata, directiva se va aplica activitatilor de consultanta in management, certificare si testare, managementul facilitatilor (inclusiv administrarea si securitatea birourilor), publicitate, serviciilor de recrutare, agentilor comerciali, consilierii fiscale, serviciilor imobiliare, constructiilor, distributiei comerciale, organizarii de targuri comerciale, inchirierii de autovehicule, agentiilor de turism, serviciilor de protectie si paza, dar si asistentei medicale, serviciilor de sprijin la domiciliu, serviciilor din domeniul audio-vizual, serviciilor de recreere, centrelor sportive si parcurilor de distractii.

Chiar daca nu face inca parte din familia statelor membre, Romania poate face propuneri privind continutul directivei, prin europarlamentarii cu statut de observatori, dar si prin sindicatele care tin legatura cu colegii lor din Europa, precum si prin reprezentantii guvernului.
×