x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Convoiul umanitar rus a ajuns la graniţa cu Ucraina. Cele 300 de camioane se află în regiunea Rostov

Convoiul umanitar rus a ajuns la graniţa cu Ucraina. Cele 300 de camioane se află în regiunea Rostov

14 Aug 2014   •   13:08
Convoiul umanitar rus a ajuns la graniţa cu Ucraina. Cele 300 de camioane se află în regiunea Rostov
Sursa foto: csmonitor.com

Convoiul umanitar rus, compus din aproape 300 de camioane, cu destinaţia Ucraina, a ajuns astăzi în regiunea Rostov (sudul Rusiei), a declarat pentru AFP un reprezentant al antenei moscovite a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.

"Convoiul este în regiunea Rostov", unde se duc lupte grele între forţele armatei ucrainene şi separatişti proruşi, a spus oficialul, potrivit Agerpres.

Un alt purtător de cuvânt al filialei din Rostov a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă nu a confirmat şi nici infirmat această informaţie.

"'Nu difuzăm nicio informaţie cu privire la acest convoi", a spus acesta.

Convoiul care transportă, potrivit Moscovei, peste 1.800 de tone de alimente, medicamente şi generatoare, a staţionat miercuri seara pe un aerodrom militar din Voronej, la 300 km de frontiera ucraineană, conform unui fotoreporter AFP în teren. El a fost blocat pe teritoriul rus în noaptea de miercuri spre joi din cauza disensiunilor dintre Moscova şi Kiev cu privire la modalităţile de distribuire a ajutoarelor pe sol ucrainean.

Ucraina, la fel ca multe ţări occidentale, suspectează că acest convoi, care a plecat marţi dimineaţă de la o bază militară dintr-o suburbie a Moscovei, nu serveşte decât ca acoperire pentru o intervenţie rusă în Ucraina. Un astfel de scenariu a fost calificat drept 'absurd' de Ministerul rus de Externe.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că aprovizionează cu arme rebelii de la începutul conflictul, fapt dezminţit de Moscova.

×