x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord promite răzbunare împotriva sancţiunilor lansate de SUA

Coreea de Nord promite răzbunare împotriva sancţiunilor lansate de SUA

07 Aug 2017   •   12:05
Coreea de Nord promite răzbunare împotriva sancţiunilor lansate de SUA

Coreea de Nord a promis să-şi consolideze arsenalul nuclear şi să lanseze “de o mie de ori”, ca răzbunare împotriva Statelor Unite ale Americii, după sancţiunile dure ale ONU venite ca urmare a lansărilor de rachete balistice intercontinentale, scrie The Guardian.

Avertizarea vine la două zile după ce consiliul de securitate al ONU a aprobat anonim noi sancţiuni pentru pedepsirea Coreei de Nord, inclusiv o interdicţie a cărbunelui şi a altor produse de export de peste un miliard de dolari. Ambasadorul Americii la ONU, Nikki Haley, a numit rezoluţia redactată de SUA ca fiind cel mai mare set de sancţiuni lansat vreodată împotriva Coreei de Nord.

Guvernul Coreei de Nord a spus, într-o declaraţie apărută în presa de stat, că aceste sancţiuni reprezintă “încălcarea vioentă a suveranităţii sale” şi că acestea au fost cauzate de “un complot mârşav al SUA pentru a izola şi sufoca” ţara. Guvernul Coreei de Nord a mai afirmat că sancţiunile SUA nu îi vor forţa niciodată să negocieze în privinţa programului său nuclear sau să renunţe la eforturile lor de a întări capacităţile nucleare ale ţării.

×