x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coreea de Nord: Urmează AL TREILEA TEST NUCLEAR

Coreea de Nord: Urmează AL TREILEA TEST NUCLEAR

24 Ian 2013   •   08:35
Coreea de Nord: Urmează AL TREILEA TEST NUCLEAR
Sursa foto: captura video

Coreea de Nord intenţionează să desfăşoare al treilea test nuclear şi să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune, a anunţat joi Comisia pentru apărare de la Phenian, citată de agenţia de presă nord-coreeană KCNA, transmit Reuters, Yonhap şi AFP.

"Nu ascundem faptul că diverşii sateliţi şi rachete cu rază lungă de acţiune pe care îi vom lansa şi testele nucleare pe care le vom realiza sunt îndreptate spre SUA", a declarat organismul militar suprem nord-coreean.

Anunţul nord-coreean este un răspuns la adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU, marţi seară, a unei rezoluţii care impune sancţiuni extinse contra regimului de la Phenian după lansarea, în 12 decembrie anul trecut, a unei rachete balistice. Rezoluţia, adoptată cu unanimitate, adaugă pe lista entităţilor supuse sancţiunilor Agenţia spaţială nord-coreeană şi mai mulţi oficiali nord-coreeni. Sancţiunile constau în principal în îngheţarea averilor şi interzicerea călătoriilor în străinătate.

Lansarea rachetei nord-coreene, al cărei scop oficial declarat de Phenian a fost punerea unui satelit ştiinţific pe orbită, a fost considerată de SUA şi de aliaţii lor o nouă încercare a Coreii de Nord de testare a rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune, în condiţiile în care rezoluţii ale ONU din 2006 şi 2009 interziceau Phenianului orice activitate nucleară sau balistică.

Lista sancţiunilor ONU contra Coreii de Nord cuprinde deja 11 entităţi, în special bănci şi întreprinderi, precum şi cinci persoane fizice (trei responsabili pentru activitatea nucleară şi doi directori de societăţi care au ajutat Coreea de Nord să obţină tehnologii nucleare).

×