x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coronavirus. Casa Albă ia în considerare scutirea de taxe pentru companiile aeriene şi de turism

Coronavirus. Casa Albă ia în considerare scutirea de taxe pentru companiile aeriene şi de turism

07 Mar 2020   •   21:00
Coronavirus. Casa Albă ia în considerare scutirea de taxe pentru companiile aeriene şi de turism

Donald Trump ia în considerare scutirea de taxe pentru companiile aeriene şi de turism, anunță Reuters. Mişcarea se referă la amânări fiscale pentru diminuarea daunelor economice. Economia mondială a scăzut în ultimele două săptămâni.

Casa Albă ia în considerare scutirea de taxe pentru companiile aeriene, de croazieră şi de călătorii, potrivit Reuters. Mişcarea ar veni în ajutorul firmelor care trec printr-un moment de cumpănă, pe fondul răspândirii coronavirusului.

Astfel, companiile aeriene şi de turism ar putea obţine amânări fiscale pentru diminuarea daunelor economice, cauzate de epidemie. Oficialii americani s-au arătat îngrijoraţi de oamenii care şi-ar putea pierde locurile de muncă, ca urmare a răspândirii focarului.

„Ne îngrijorează micile afaceri. Trebuie să ne îngrijoreze şi fermele mici. Suntem îngrijoraţi şi pentru anumite sectoare ale economiei, care sunt cu adevărat afectate. Există o mulţime de lucruri pe care le putem face pentru circuitul financiar, eventual impozitare amânată”, a declarat Larry Kudlow, consilierul economic al Casei Albe, pentru jurnaliştii de la Reuters.

„Căutăm diferite opţiuni”, a răspuns preşedintele Trump când a fost întrebat dacă are în vedere amânarea impozitelor pentru companii.

Economia mondială a scăzut drastic în ultimele două săptămâni. Companiile aeriene pot pierde 19 % din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă 113 miliarde de dolari, potrivit International Air Transport Association.

Cele mai afectate sunt companiile aeriene din Asia şi Europa.

Mediafax

×
Subiecte în articol: coronavirus casa alba donald trump