x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Creaturi ciudate, ucise în Texas

Creaturi ciudate, ucise în Texas

de Mihaela Matachita    |    15 Iul 2010   •   00:00

Două creaturi misterioase, despre care martorii şi unii oficiali locali au spus că sunt legendarele chupacabras ("sugători de capre" care ar trăi în Mexic, Porto Rico şi unele părţi din SUA) au fost ucise recent în statul american Texas, a relatat site-ul Huffington Post.



"Tot ce ştiu este că animalele nu erau unele normale. Erau urâte, foarte urâte. Nu vreau să spun vreo minciună în legătură cu asta", a declarat Frank Hackett, de la Protecţia şi controlul animalelor. În prezent, se efectuează teste pentru a determina originea creaturilor ucise.

De-a lungul anilor, au circulat multe poveşti despre Chupacabras, numite odinioară "«Bigfoot» al culturii latino". Se spune despre ele că omoară vitele, sfâşiindu-le în bucăţi şi sugându-le sângele. De cele mai multe ori sunt descrise drept fie o încrucişare de câine şi lup, fie câine fără păr dar cu colţi de vampir.

Apariţiile de chupacabras i-au îngrozit pe localnicii din sudul Floridei în 1996 şi din Texas în 2008.
Un cititor al site-ului Huffington Post a afirmat, într-un e-mail, că animalele ar putea fi Xoloitzcuintle (câinele mexican fără păr)

×
Subiecte în articol: externe