x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crestin-democrati fara imunitate

Crestin-democrati fara imunitate

14 Feb 2004   •   00:00

Parlamentul de la Chisinau a retras ieri imunitatea unor lideri ai Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD). Potrivit Mediafax este vorba despre Vlad Cubreacov, Stefan Secareanu si Valentin Chilat. Cei trei vor fi deferiti justitiei, fiind acuzati de organizarea unor manifestatii neautorizate. Membrii cu rang ai PPCD au fost amenintati de nenumarate ori pana acum de catre comunistii aflati la putere cu ridicarea imunitatii parlamentare. (Lavinia Tudoran)



×
Subiecte în articol: externe