x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Croația impune obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise

Croația impune obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise

11 Iul 2020   •   21:30
Croația impune obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice închise
Sursa foto: pixabay.com

Autoritățile din Croaţia vor impune obligativitatea purtării măștilor de protecție începând de săptămâna viitoare în spațiile publice închise, transmite Reuters.

Infecțiile cresc în această țară, înregistrând un record de 140 de cazuri astăzi. Majoritatea persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 sunt din Zagreb şi în estul ţării.

Direcţia Naţională de Protecţie Civilă a transmis că masca va deveni obligatorie pentru angajați și consumatorii din magazine, baruri, restaurante. 

Aceasta a fost deja impusă în transportul public.

Circa 500.000 de turişti din statele Europei Centrală şi din Germania se află în vacanţă pe Coasta Adriaticii, însă în rândul acestora au fost înregistrate doar câteva cazuri.

Creșterea numărului de infectări a fost pusă pe seama organizării de diferite adunări, precum nunțile. 

Croaţia a înregistrat, până în prezent, 3.672 de cazuri de COVID-19 şi 118 decese.

×
Subiecte în articol: croatia masca de protectie COVID