x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Croaţia reia negocierile de aderare la UE

Croaţia reia negocierile de aderare la UE

de Irina Cristea    |    01 Oct 2009   •   00:00

Croaţia reia vineri negocierile de aderare la Uniunea Europeană, la un an de la blocajul impus prin veto-ul Sloveniei, relatează agenţia Reuters, preluată de Rompres.



Deşi progresele făcute în ultimul an nu sunt foarte semnificative, Croaţia va deschide şase noi capitole şi va încheia alte cinci, după ce a rezolvat cu Slovenia un diferendum privind trasarea graniţei dintre cele două state. Din cauza acestei neînţelegeri, Liubliana blocase negocierile de aderare.

Împăcarea dintre cele două ţări vecine a alimentat optimismul negociatorilor croaţi, care speră acum că îşi vor putea respecta agenda şi că negocierile ar putea fi încheiate până anul viitor în iulie. Totuşi, cel puţin câteva chestiuni evidenţiate săptămâna aceasta ar trebui să determine partea croată să manifeste un optimism mai rezervat, comenetază Reuters.

Principala problemă care ţine Croaţia în afara graniţelor UE este cooperarea, considerată nesatisfăcătoare, cu tribunalul Naţiunilor Unite pentru crime de război (TPI, cu sediul la Haga). În consecinţă, două până la patru state membre ale UE sunt de părere că Zagrebul nu ar trebui să deschidă capitolul "Justiţie".

Lupta împotriva corupţiei şi eficientizarea administraţiei publice şi a sistemului judiciar sunt alte condiţii absolut necesare pentru ca ţara să se ridice la nivelul standardelor UE. A patra problemă o constituie şantierele navale croate, altădată vârf de lance în export şi care în prezent sunt menţinute pe linia de plutire prin subvenţii uriaşe de la stat.

×
Subiecte în articol: externe