x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nu e legendă urbană, e pe bune. Un crocodil de 1,7 metri a fost găsit într-o canalizare din Fâșia Gaza

Nu e legendă urbană, e pe bune. Un crocodil de 1,7 metri a fost găsit într-o canalizare din Fâșia Gaza

07 Noi 2012   •   12:31
Nu e legendă urbană, e pe bune. Un crocodil de 1,7 metri a fost găsit într-o canalizare din Fâșia Gaza
Sursa foto: MAHMUD HAMS / AFP

Un crocodil lung de un metru și 70 de centimetri, care evadase de la o grădină zoologică din Fâșia Gaza, în urmă cu 18 luni, a fost capturat într-un final, acesta fiind găsit în sistemul de canalizare al localității Beit Lahia.

Reptila a fost văzută în canal în urmă cu câteva săptămâni, de atunci autoritățile și locuitorii din zonă unindu-și eforturile pentru a o prinde. Cetățenii din satele din apropiere s-au plâns că crocodilul le mănâncă animalele din curți.

În cele din urmă, crocodilul a fost încolțit de un grup de pescari, care au prins reptila cu ajutorul unor năvoade, fiind asistați și de polițiști.

“Este un năzdrăvan frumos. Am nădușit ceva până să-l prindem”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Ayman al-Batniji.

Reptila a fost înapoiată grădinii zoologice din care evadase și închisă alături de ceilalți crocodili. Reprezentanții grădinii zoologice spun că crocodilului i-a priit timpul petrecut în libertate, crescând și îngrășându-se considerabil.

Datorită aventurii sale, crocodilul a fost poreclit ”Piatră”, o aluzie la rezistența acestuia. 

Crocodil capturat în Fâșia Gaza

×