x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Crucea Roșie își va reduce 'drastic' operaţiunile în Afganistan după atacurile în care au fost uciși şapte angajați

Crucea Roșie își va reduce 'drastic' operaţiunile în Afganistan după atacurile în care au fost uciși şapte angajați

09 Oct 2017   •   10:39
Crucea Roșie își va reduce 'drastic' operaţiunile în Afganistan după atacurile în care au fost uciși şapte angajați

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat luni că îşi va reduce în mod 'drastic' operaţiunile în Afganistan în urma atacurilor în care şi-au pierdut viaţa şapte dintre membrii personalului său în anul în curs, transmite Reuters.

'Nu avem o altă alegere decât să reducem în mod drastic prezenţa noastră în Afganistan', a declarat Monica Zanarelli, şefa delegaţiei CICR în această ţară.

Organizaţia nu va părăsi însă Afganistanul, a precizat ea.

La 12 septembrie, Crucea Roşie şi-a închis unul din cele şapte centre de ortopedie din nordul Afganistanului după ce una din angajatele sale, o kinetoterapeută, a fost împuşcată mortal de un pacient aflat în scaun cu rotile, a relatat AFP.

Lorena Enebral Perez, o spaniolă de 38 de ani, a fost ucisă în interiorul centrului de tratamente ortopedice din Mazar-i-Sharif.

CICR a fost ţinta mai multor atacuri în nordul Afganistanului, unde acţionează talibani şi grupări având legături cu organizaţia Statul Islamic.

Majoritatea programelor Crucii Roşii în regiunile instabile din nord au fost suspendate după ce şase angajaţi ai organizaţiei au fost ucişi în februarie într-o ambuscadă împotriva convoiului lor în provincia Jowzjan. Doi dintre colegii lor capturaţi în acest atac au fost puşi în libertate în luna septembrie.

Răpirile şi omorurile nu au fost revendicate, însă poliţia din Jowzjan i-a acuzat pe jihadiştii locali ai Statului Islamic. AGERPRES

×
Subiecte în articol: crucea roşie