x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a fost scrisă scrisoarea în care Papa Francisc este acuzat că a muşamalizat abuzurile sexuale

Cum a fost scrisă scrisoarea în care Papa Francisc este acuzat că a muşamalizat abuzurile sexuale

28 Aug 2018   •   13:44
Cum a fost scrisă scrisoarea în care Papa Francisc este acuzat că a muşamalizat abuzurile sexuale

Un jurnalist italian, care spune că a ajutat un fost diplomat de la Vatican să-şi redacteze scrisoarea despre abuzurile sexuale acoperite de Papa Francisc, spune că el este cel care l-a convins pe arhiepiscop să iasă în public, notează AP.

Marco Tosatti spune că el este cel care l-a ajutat pe arhiepiscopul Carlo Maria Vigano să scrie, rescrie şi să editeze mărturia sa de 11 pagini, când au stat unul lângă altul la o masă de lemn din sufrageria lui Tosatti, timp de trei ore, pe 22 august.

Tosatti, un critic conservator al lui Francisc, a spus pentru AP că Vigano i-a cerut în urmă cu câteva săptămâni să se întâlnească, iar apoi a început să-i spună informaţiile care au devenit baza mărturiei.

Mărturia lui Vigano subliniază faptul că Francisc ştia că fostul cardinal Theodore McCarrick a avut un comportament sexual neadecvat, începând cu 2013, însă nu a aplicat sancţiunile impuse de Papa Benedict al XVI-lea.

Vigano i-a solicitat lui Francisc să demisioneze, având în vedere complicitatea invocată cu McCarrick. Cu toate acestea, există dovezi clare că Vaticanul, atât în timpul lui Benedict, cât şi al lui St. John Paul al II-a, a fost acoperită informaţia.

Tosatti spune că Vigano s-a hotărât să iasă public după ce Curtea Supremă din Pennsylvania a publicat, pe 15 august, un raport prin care 300 de preoţi din şase dioceze din Pennsylvania au abuzat sexual peste 1.000 de copii în ultimii 70 de ani, în timp ce episcopii îi acopereau.

După ce Tusatti s-a întâlnit cu Vigano, jurnalistul l-a convins pe arhiepiscop să renunţe la afirmaţiile care nu pot fi susţinute prin documente şi dovezi şi astfel a fost redactată mărturia care aduce acuzaţii grave la adresa Papei Francisc.

×