x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Cum a putut cineva să facă aşa ceva?". Ce a descoperit un gunoier din Indiana într-un tomberon (VIDEO)

"Cum a putut cineva să facă aşa ceva?". Ce a descoperit un gunoier din Indiana într-un tomberon (VIDEO)

21 Feb 2013   •   12:30
"Cum a putut cineva să facă aşa ceva?". Ce a descoperit un gunoier din Indiana într-un tomberon (VIDEO)

Michael Upchurch, un angajat al unei societăţi de salubritate din Muncie, Indiana, a salvat viaţa unui căţeluş după ce patripedul fusese aruncat la tomberon, anunţă postul tv de ştiri Fox 59.

Iniţial, Michael nu a ştiut că în tomberon era un câine pentru că nu se auzea niciun zgomot. "Am văzut un căpuşor brun care se mişca în interiorul sacului de gunoi şi am spus: Opreşte maşina!", povesteşte bărbatul.

Michael se afla în spatele maşinii, cu un coleg. Amândoi au auzit un zgomot, ca un scâncet, însă ambii au crezut că sunetul vine de la celălalt.

"Era un zgomot teribil. Parcă ar fi spus: Salvează-mă! Sunt convins că asta spunea el în limba câinilor", continuă Michael.

El spune că patrupedul arăta de parcă era îngheţat. Aşa că a făcut tot ce a putut ca să-l încălzească.

"Era înfometat şi aproape leşinat. Cum a putut cineva să facă aşa ceva? Acest căţel a avut noroc pentru că am apucat să-l văd. Dar dacă au fost şi alte cazuri în care căţeluşii să nu fi fost la fel de norocoşi? Sper ca de acum oamenii să se gândească de două ori înainte să mai facă aşa ceva", a mai spus bărbatul.

×