x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum i-a distrus fosta iubită viaţa, cu un post pe Facebook.'' Avea 30.000 de SHARE-uri''

Cum i-a distrus fosta iubită viaţa, cu un post pe Facebook.'' Avea 30.000 de SHARE-uri''

28 Mai 2013   •   11:11
Cum i-a distrus fosta iubită viaţa, cu un post pe Facebook.'' Avea 30.000 de SHARE-uri''
Un american din Ohio s-a trezit că un străin îi cere să plece din parcul în care se plimba.

"N-ai voie în acest parc pentru că esti un violator" i-a strigat necunoscutul lui Lesko, care a încercat fără succes să-i explice că este o greşeală.

Abia mai târziu a aflat că fosta lui iubită postase pe Facebook, alături de o poza, următorul text: "Dacă îl vedeţi pe acest bărbat, numele lui este Chad Michael Lesko. Este căutat de poliţia din Toledo, fiind suspect în patru cazuri de viol. A violat trei fetiţe şi pe propriul fiu. Vă rog daţi Like şi Share şi răspândiţi vestea. Nu interacţionaţi cu el".

Potrivit Toledo News, toate acuzaţiile sunt false, iar bărbatul nu are nicio problemă cu legea. Drept dovadă, un alt incident similar a avut loc atunci când a mers la o întâlnire şi cineva a chemat poliţia. Aceştia au verificat dacă există un mandat pe numele lui, însă nu au găsit nimic. "După asta, am plecat spre casă şi un alt poliţist m-a pus la pământ şi voia să mă aresteze", povesteşte Chad.


×
Subiecte în articol: facebook share like facebook post